Pe scara interioară (Oglinda spartă). Aproape roman

Pe scara interioară (Oglinda spartă). Aproape roman

48.00 lei

Născut la 10 august 1942, la Suceava. Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Poet, prozator, publicist, redactor şi colaborator la reviste culturale: Tribuna, Viaţa Românească etc.

Volume de poezie: Turnul înclinat (1966), 13 iluzii (1971), Întrebaţi fumul (1975), De neatins de neatins (1978), Un civil în secolul douăzeci (1980), Fericit prin corespondenţă (1982), Degetul de gheaţă (antologie, 1984), Arma anatomică (1985), Maşina de uitat (1990), Binemuritorul (1996), Ce-ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu (antologie, 1999), La pierderea speranţei (2012), Fantomateca (2014), funa máro (2022); proză: Vara unui fost campion de pian (1973),  Tunelul norvegian (1979), Zece minute de nemurire (1983), Scara interioară (1988), Roman sub acoperire (2018); interviuri: Dialoguri fără Platon (1976); Odioseea. Un jurnal pe sărite (2011). Volume de poezie traduse în maghiară şi germană. Premiul Naţional „Mihai Eminescu” pentru opera omnia, în ianuarie 2013.

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 330
ISBN 978-973-37-2856-6 Categorii: ,

Autor: Prelipceanu Nicolae

Descriere

„Cu timpul scriu devine sicriu. Că doar te-ngropi în ceea ce scrii…”, mărturisește într-un interviu, cu umor fioros, Nicolae Prelipceanu. Virtuoz al frazei, angajând cu eleganță resursele retoricii postmoderniste, cu intruziuni psihologiste și de autoreferențialitate, el ne propune, în noua ediție a Scării interioare – „nu cu totul altceva, dar nici chiar ceea ce era atunci” (adică la prima ediție, în 1987) – , radiografia unei lumi angajând varii coordonate romanești și românești (provinciale) deopotrivă, însă nu mai puțin încântată de propria ei existență.

Ioan RĂDUCEA

 

Intraţi, intraţi! Lume, lume!”
„Hei, campionul e mort, e rece, înţelegi?” îi strigă băiatul.
Celălalt îl privi o clipă fix, între două răcnete, îşi trăgea cu greu respiraţia.
Apoi reîncepu, cu forţe noi, cu forţe sporite, parcă i s-ar fi transmis deodată pierdutele forţe ale campionului:
„Extrraordinar, extrraordinar! Moartea campionului! Anunţăm publicului moartea marelui campion! Intrarea cinci lei! Numai cinci lei!”
Şi, aparte, către puşti, printre dinţi: „Băi puţă, să nu minţi că te fac praf, vezi că şi io-s campion, de mâine io-s campionul, băi, aşa că ai grijă, să nu mă minţi, chiar a murit?”
„Chiar, nene, zău.”

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Pe scara interioară (Oglinda spartă). Aproape roman”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top