Fiinţa plurală. Reflecții critice

Descriere

O fiinţă plurală, dacă nu cumva ridicată la putere prin propria voinţă, este chiar Oxana Gherman – critic de întâmpinare, dar şi cap teoretic cu patalama (din 2016, doctor în filologie), iar înainte de toate, poetă de rafinament – , autoarea acestor reflecţii critice grupate sub un titlu pe măsură, Fiinţa plurală, şi care acoperă cele trei mari arii de creativitate: poezia, proza, critica & istoria literară. Cititoare sagace, selectivă în alegerea titlurilor despre care se pronunţă, punându-i în lumină pe autorii aleşi şi nu exhibându-şi eul, atentă la nuanţe & orizonturi culturale şi având darul unor formulări memorabile, Oxana Gherman nu face o critică „de seră”, ci contribuie prin scris la crearea unui ecosistem respirabil, în care-şi dau întâlnire „clasicii în viaţă” cu debutanţii, fără ca primii să-i sufoce pe ultimii (sau invers, ultimii să le ia aerul de la gură celor dintâi).

Venită din calificări (o remarcasem de la primele ei luări de cuvânt, la lansările de la Librăria din Centru) – ierte-mi-se limbajul sportiv, dar încă sunt sub impresia realizării semnate de franţuzoaica Loïs Boisson, nr. 152 mondial & deţinătoarea unui carte blanche, ajunsă în 2025 în semifinala feminină de tenis de la Roland-Garros –, iat-o pe Oxana Gherman în „careul de aşi” al criticii noastre (la feminin, cum altfel: Maria Şleahtiţchi, Lucia Ţurcanu & Nina Corcinschi); de-acum înainte, totul este în/la mâna ei. Mâna care scrie, se-nţelege, după ce că va fi întors sute şi mii de pagini.

Emilian GALAICU-PĂUN

Starea de incertitudine a omului în contact cu realitatea, în raport cu infinitele ei faţete, pe care gândirea nu le poate cuprinde nici prin cel mai înalt grad de conştientizare, generează un lanţ de întrebări cu privire la cunoaştere şi limitele ei, la adevăr şi natura lui nesigură – absolută sau relativă, exactă sau aproximativă, singulară sau plurală. Ca şi realitatea, ficţiunea artistică se prezintă ambiguu, iar din multitudinea punctelor de vedere asupra obiectelor şi faptelor evocate, din diversitatea percepţiilor sensului primar (intenţiei autorului), niciuna nu are statutul unui adevăr final. Perspectivismul, un termen atât de uzitat în teoriile şi practicile literare, care angrenează viziuni diferite sau chiar contradictorii, dar posibile şi valabile, asupra unei realităţi, este o cheie hermeneutică care oferă acces în zonele de profunzime ale ficţiunilor, ca şi în cele ale cotidianului plurivalent. Cert este însă faptul că un spaţiu teoretic şi unul artistic se refigurează reciproc, că lectura este un act refigurativ, care, ne convinge Sorin Alexandrescu, „creează noi valori şi intră adesea în viaţa cotidiană, modificând sensul în care trăim prezentul”.

Oxana GHERMAN