Când tac şi tu mă asculţi

Acasa|Atrium, Cărți|Când tac şi tu mă asculţi

Când tac şi tu mă asculţi

25.00 lei

Deloc narativă, poezia Ottiliei Ardeleanu este alcătuită din serii de scenete aproape tragice, dar în care ceea ce contează este o speranță solipsistă, o resemnare ce așterne patină peste detaliile sordide.

Felix NICOLAU

 

Un element de „tehnică” în poezia Ottiliei Ardeleanu este descoperirea paradoxurilor din tot ceea ce vede și atrage în textul poetic, o modalitate

de a scoate, de fapt, din banal, o existență, cea umană, care devine spectacu-

loasă doar în funcție de imaginația celui care o trăiește. Suntem doar atâta cât ne imaginăm că suntem. În fond, nu asta încearcă să demonstreze arta dintotdeauna?

Adrian ALUI GHEORGHE

 

În ciuda profilului său intim, meditativ-melancolic, doamna Ardeleanu a ales ca modalitate artistică predilectă, măştile confesive ale lirismului obiectiv, întrupat în nişte alegorii narative, care, în mod fericit, se salvează liric prin explozia genuină a unor metafore spontane (…), deoarece poezia aceasta este mult mai aproape temperamental de meditaţiile solitare din poemele profund interiorizate ale lui Emily Dickinson, decât de artificiile ludice ale lui Marin Sorescu.

Ioan-Florin STANCIU

 

Ottilia Ardeleanu, poetă ce-şi autocenzurează discret sentimentalismul inerent în favoarea ironiei şi mai ales a autoironiei, mai are multe de spus în poezia contemporană şi, cu siguranţă, numele ei va fi mereu evocat la superlativ, aşa cum au făcut-o deja literaţi de marcă în peisajul literar actual, precum Adrian Alui Gheorghe, Felix Nicolau, Ioan Florin Stanciu, Angela Nache-Mamier, Daniela Varvara şi mulţi alţii.

Ion ROŞIORU

  • An apariţie: 2021
  • Format: 11.5 x 21 cm
SKU: 978-973-37-2429-2 Categorii: ,

Autor: Ottilia Ardeleanu

Descriere

Deloc narativă, poezia Ottiliei Ardeleanu este alcătuită din serii de scenete aproape tragice, dar în care ceea ce contează este o speranță solipsistă, o resemnare ce așterne patină peste detaliile sordide.

Felix NICOLAU

 

Un element de „tehnică” în poezia Ottiliei Ardeleanu este descoperirea paradoxurilor din tot ceea ce vede și atrage în textul poetic, o modalitate

de a scoate, de fapt, din banal, o existență, cea umană, care devine spectacu-

loasă doar în funcție de imaginația celui care o trăiește. Suntem doar atâta cât ne imaginăm că suntem. În fond, nu asta încearcă să demonstreze arta dintotdeauna?

Adrian ALUI GHEORGHE

 

În ciuda profilului său intim, meditativ-melancolic, doamna Ardeleanu a ales ca modalitate artistică predilectă, măştile confesive ale lirismului obiectiv, întrupat în nişte alegorii narative, care, în mod fericit, se salvează liric prin explozia genuină a unor metafore spontane (…), deoarece poezia aceasta este mult mai aproape temperamental de meditaţiile solitare din poemele profund interiorizate ale lui Emily Dickinson, decât de artificiile ludice ale lui Marin Sorescu.

Ioan-Florin STANCIU

 

Ottilia Ardeleanu, poetă ce-şi autocenzurează discret sentimentalismul inerent în favoarea ironiei şi mai ales a autoironiei, mai are multe de spus în poezia contemporană şi, cu siguranţă, numele ei va fi mereu evocat la superlativ, aşa cum au făcut-o deja literaţi de marcă în peisajul literar actual, precum Adrian Alui Gheorghe, Felix Nicolau, Ioan Florin Stanciu, Angela Nache-Mamier, Daniela Varvara şi mulţi alţii.

Ion ROŞIORU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Când tac şi tu mă asculţi”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top