Scrisori filosofice. Arta teoretică

Editura Junimea publică seria de autor „Marin Tarangul”, care cuprinde texte inedite și reeditări ale scrierilor autorului care afirma, în Nocturnal (2010): „vom vedea că, de fiecare dată, lucrul important care a schimbat cursul vieții noastre a fost o idee”. Autorul pare că și-a propus să vorbească despre tot: a scris literatură și critică literară, istorie și filosofie a artei, estetică, meta-fizică (deși nu folosește prea des acest termen), teologie. O sistematizare a paginilor sale este greu de făcut și de aceea nici ideea unei opere complete nu este una care să i se potrivească. Mai degrabă, scrierile sale pot sta pur și simplu unele lângă celelalte, așa încât cititorul să poată sesiza înrudirile dintre ideile sale, pasajele secrete care duc de la o temă la alta, de la concepte complicate la formulări metaforice pline de viață și invers. Mereu surprinzător și extrem de profund în gândurile sale, cu o frază complicată în care pare că dorește să exprime atât întregul, cât și cele mai mărunte părți ale sale, el scrie pentru cei care au puterea să asume lectura nu ca pe o formă de petrecere a timpului liber, ci ca pe o experiență formatoare, cu primejdii, încercări, ispite și victorii. Seria de autor „Marin Tarangul” își propune să deseneze, pentru cititor, harta unei astfel de experiențe.

Marin TARANGUL (1938-2010) a studiat mai întâi teologia la Sibiu și București. Între 1961 și 1964 este deținut politic, rechizitoriul pornind de la organizarea de ceaiuri dansante pe muzică americană. După eliberare nu mai poate să continue doctoratul în teologie la București și se înscrie la Institutul de arte Plastice (1966-1971).

După licență se angajează la Studioul Animafilm. În paralel, publică poezie, povești, eseuri. În 1979 primește o bursă din partea Institutului Catolic din Paris și reușește să părăsească țara. În Franța studiază filosofie la Institutul Catolic și la Sorbona-Paris IV, apoi scrie două doctorate: unul tot la Sorbona și Institutul Catolic despre experiența icoanei (1985) și altul la Institutul de Studii Orientale despre poezia lui Nichita Stănescu (1987). Trăiește precar, din burse și slujbe temporare, precum cea de „supraveghetor” de bancă sau de „responsabil cultural” în Nemours – St. Pierre. Din 1995 revine în România an de an și reia vechi legături cu prieteni din tinerețe, precum Andrei Pleșu. Scrie cărți și articole, lucrează la un opus despre mistică, pe care nu îl termină.

În Arhivă se păstrează epitaful pe care singur și-l scrie: Aici zac (rămășițele) resturile lui Marin, un om care a vrut să afle ce este viața și a aflat.