Povești de citit în gară

33,00 lei

Vlad MUŞAT s-a născut la 29 septembrie 1988 în Băicoi, judeţul Prahova. În prezent locuieşte în Ploieşti. A publicat poezie în cele mai importante reviste literare. Câştigător al Festivalului Naţional de Poezie „Costache Conachi”, ediţia a XXVII-a (Tecuci, 2019), debutează în 2020 la Editura Junimea cu volumul de poezie La inaugurarea cimitirului de elefanţi. A publicat flash fiction în revista online LiterNet, la rubrica „Ficţiuni Reale” şi în revista REXPUBLICA.
Câştigătorul Premiului „Opera Prima” în 2021, la Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”de la Târgu Jiu. Al doilea volum de poezie, O lume-ntreagă în picioarele goale, a apărut în 2022 la Editura Junimea. O serie de poeme i-au fost selectate pentru spectacolul de teatru de poezie Marilena lui Marin sau în zadar ziua victoriei, concept dramatic realizat de Remus Octavian Câmpean în 2022. A fost selectat în antologia Generaţia O Mie de Semne. 59 de poeţi apăruţi la Poşta Redacţiei (coord. Gelu Diaconu), Editura Casa de pariuri literare, 2022. Deţine, împreună cu Marian Neguţu, pagina „Haimanale Literare”.

Categorii: ISBN: 978-973-37-2766-8
An apariție: 2024Tip: CarteFormat: A5Număr de pagini: 132

Descriere

Anul de graţie 2090. Tot conţinutul literar al grupului „Ficţiuni Reale” a fost şters din memoria fostei aplicaţii Facebook. Singurul supravieţuitor al grupului (un oarecare Vlad Muşat) a reuşit să salveze toate poveştile pe un stick vintage. Un folder de 15 MB. După doar câteva zile, Vlad a murit. În 2091, unul dintre nepoţii lui a găsit stickul şi l-a aruncat la gunoi.
Ulterior, stickul a fost reciclat, iar din materialul obţinut a fost fabricat un buton de START al unei navete spaţiale.

Florin PIERSIC JR.

O serie de „Ficţiuni Reale” ce se construiesc atât în capul scriitorului, cât şi în cel al cititorului. Un mic bulgăre de 500 de caractere e lansat la vale de Vlad Muşat prin fiecare poveste, şi acesta declanşează (dacă găseşte terenul potrivit) o avalanşă de dimensiuni fabuloase. E nevoie doar de o minte pregătită să prindă sugestii, să le descifreze, să le ducă mai departe. E o carte care se poate citi de sute de ori, în sute de feluri diferite. O carte ce spune lucruri complexe fără să bată câmpii. O carte ce păstrează mintea vie. O carte pentru cei ce au chef să se amuze, întristeze, îngrozească, inspire, îndrăgostească de multe ori, una după alta, într-o alternanţă rapidă de stări.
Răzvan PENESCU

Informații suplimentare

An apariție

2024

Format

A5

Număr de pagini

132

Cărţi din aceeaşi colecţie