Nu există loc unde să fugi

Descriere

Începînd din anul 2012, odată cu apariţia volumului Poveşti filosofice cretane şi alte poezii din insule, substanţa lirică a lui Liviu ANTONESEI s-a schimbat radical. Asta nu înseamnă că forţa poemelor din Căutarea căutării a dispărut, ci că s-a alchimizat într-un alt tip de forţă. Într-o putere de a distinge realităţile suprapuse, de a capta ideile ce decurg din diversele stări de agregare ale naturii. Poveştile filosofice cretane sublimează unele toposuri ale gîndirii elene, dar maximalismul tematic apare îmblînzit, relativizat printr-un frison nostalgic care umanizează perspectivele. Poemele abundă de reverii şi proiecţii, de fantezii marine şi rostiri oraculare. Nisipurile fierbinţi ale Sudului, pe care au păşit cîndva zeii, formează tot felul de figuri şi corpuri efemere ca durată în lume, dar eterne, dintr-o perspectivă extinsă de înţelegere a realităţii. Există tot felul de citări subtile sau dialoguri cu filosofii, nu doar ai Eladei străvechi, ci şi cu cei mai apropiaţi de noi cu cîteva secole. În ciuda acestor afirmate mai sus, nu avem de-a face cu o diafanizare a existenţei, ci de o evidenţiere blîndă a unui tragism de fond. În definitiv, lumea asta paradoxală în care Nu există un loc unde să fugi este cea în care însuşi Dumnezeu bate din cînd în cînd în retragere.

Şerban AXINTE

Poezia lui Liviu ANTONESEI a căpătat tot mai pregnant o limpiditate clasică, lucru indus şi de aspectul formal, într-o dispunere aparent previzibilă în catrene şi strofe egale sau trădînd ici-colo jocul scăpărărilor sonore ieşite din potrivirea unor rime. La o privire mai atentă, poemele sînt purtătoarele aceluiaşi flux marcat de coordonatele ideatice pe care le reia cu obstinaţie şi în care sînt topite temele preferate, printre care căutarea şi trecerea. Ajungă morţii măreţia ei, volumul publicat acum patru ani, tulburător prin revolta în faţa sentimentului asociat sfîrşitului sau, recent, Întotdeauna şi încă o zi. Poeme 2021-2022, deşi sînt scrise, aşa cum se poate observa, în timpul pandemiei şi lasă impresia unui jurnal de senzaţii, miza lor o constituie un discurs suprapus ce îşi devoalează mesajul în adîncime. Poezia sa e plină, în schimb, de un alt tip de concreteţe, care atinge în treacăt aspecte biografice inedite ce se topesc insesizabil în naraţiunea amplă proiectată într-o imagine cuprinzătoare, sinonimă cu lumea văzută ca text şi, implicit, ca salvare în faţa crepusculului existenţial.

Silviu GONGONEA