La cumpăna nostalgiei
Autor: Vişan Marioara
36,00 lei
Editor / Coordonator:
Marioara VIŞAN (n. 19 iunie 1956, Iaşi) este membră a Uniunii Scriitorilor din România, membră a Societăţii Scriitorilor Fără Frontiere, membră a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membră a Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie din Chişinău.
Dintre cărţile publicate, amintim: Anotimpul culorilor (2009), Roua din suflet (2010), Pelegrin printre cuvinte (2012), Metamorfoză – Metamorfosi (2016), Dincolo de tăcere – Dell altra parte del silenzio (2017), Diamante (2019), Arhitectura visului – Architettura del sogno (2022), Amintiri Din Paradisul Pierdut – Ricordi Dal Paradiso Perduto (2023), Printre Poeme de Suflet (2024), 70 de poeme închipuite ale Şeherezadei (2025).
Pentru activitatea sa literară, a fost distinsă cu importante premii: la Festivalul Internaţional de Literatură ,,Corona” Trebisace, Italia, premiul I pentru volumul de poezie Metamorfoză – Metamorfosi, ediţia a doua, 2016; la Concursul Internaţional de poezie „Lo splendore del talento, scintile del Arte” 2020, Italia, premiul I; la Festivalul Internaţional ,,Grigore Vieru” Iaşi, Premiul Special ,,Grigore Vieru” pentru poezie, 2020; la Concursul ,,Lettere al Sempione” Roma, Italia 2021 şi 2024, premiul de merit, la Salonul de carte „Euroinvent” ediţia a 18-a, 2026, medalia de bronz pentru volumul de poezie 70 de poeme închipuite ale Şeherezadei.
Descriere
Poemele Marioarei Vişan sunt elegii care răspund, deopotrivă, modernului Rilke, vechilor greci şi profetului Ieremia din Vechiul Testament. (…) Poezia Marioarei Vişan din La cumpăna nostalgiei creşte din paradigma de sensibilitate a elegiei, din sentimentul acut al prezenţei prin absenţă a transcendenţei, din repetate teofanii, vaietul lumii, fiorului şi neliniştii fiinţei care trăieşte pe o margine de timp, între minus … şi plus infinit, în sfârşit, a toamnei şi nopţii dinăuntru. (…) Miezul elegiilor Marioarei Vişan este un pătrunzător sentiment religios, într-o poezie – care integrează simboluri şi texte biblice, cum sunt „Eu sunt cel ce sunt”, trecerea într-o lume unde „nu este nevoie nici de îndurare nici suspin”, căutarea iubirii din „spaţiul divin”, pe creasta muntelui Sinai, unde anotimpurile „dau lumii tot ce lumea visează”.
Ioan HOLBAN
*
Un spirit liber
Mă simt un spirit liber!
Ori poate nu sunt? Voi fi fiind
doar povestea lacrimii celor plecaţi?
O poveste, care îmi aminteşte
să mă ascund în cuvânt,
în paginile albe,
unde,
călătoare spirite,
din lumile sfinţite,
se transformă
în pledoarie pentru libertate,
sau în poveşti nerostite,
în pagini de carte
din universul lui
Eu Sunt!
Informații suplimentare
| An apariție | 2026 |
|---|---|
| Format | 11.5 x 20 |
| Număr de pagini | 104 |






Recenzii
Nu există recenzii până acum.