Lacrimi de înger

78,00 lei

Liviu CANGEOPOL (n. 28 martie 1954, Iaşi) este un scriitor şi jurnalist disident român. Din 1989. locuieşte în Statele Unite ale Americii.
Studii de filologie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, apoi de contabilitate şi business administration la New York si Atlanta.
Publică primele proze în revista Dialog (1978). La New York îşi începe cariera jurnalistică în octombrie 1989 (colaborări la Lumea liberă, Contrapunct, Vatra, Romanian Times, New York Magazine, Observator cultural, Ziua, Flacăra laşului, Tiuketc).
În revista Observator cultural din 23.04.2010, Liviu Cangeopol şi-a anunţat retragerea din arena jurnalismului de opinie şi, implicit, din arena publică.

Volume publicate (selectiv):
Ce-ar mai fi de spus. Convorbiri libere într-o ţară ocupată (volum scris în colaborare cu Dan Petrescu înainte de 1989 şi publicat în 1990, Editura Minerva; ediţia a Ii-a revăzută şi adăugită, Editura Nemira, 2000); Zâmbetul Portret al ţărmului la asfinţit (Humanitas, 2007); Imponderabil – Jurnal către capătul nopţii, (Editura Integral, 2018); Exerciţii de uitare (Editura Integral, 2019); Trilogia trecerii (Editura Brumar, 2019); întoarcerea anotimpurilor (Editura Integral, 2021); Avatarul solstiţiului (Editura Integral, 2020); Războiul amăgirilor (Editura Integral, 2020); Pandemia nebunilor – confesiuni în stare de urgenţă (Editura Integral, 2020); Pulsul cuantic (Editura Integral, 2020); Sfârşitul visului (Editura Integral, 2022); Evanescent (Editura Integral, 2022); Lumea din fereastra (Editura Integral, 2023).

Categorii: ISBN: 978-973-37-2654-8
An apariție: 2023Format: 14,5 x 22,5 cm

Descriere

Nu vă propun judecăţi de valoare, ci remediile extrase din ce-a rămas verificat. Reprezint rezultatul unei statistici, nicidecum glasul unui profet. Vezi calea, păşeşti cu ochii închişi, alţii se iau din instinct după tine, există o şansă pe care nu vrei s-o ratezi. Nu căutarea este o povară, nu rătăcirea, nu îndoiala, ci siguranţa disperată a abandonului. Preamăresc perpetuarea rătăcirii ca semn că încă umblăm după salvare. Întoarcerea la umbra pădurilor, sălbăticirea relaţiilor, dezumanizarea în folosul ajungerii la ţărm. Unde-ai dat greş cu ai tăi îţi rămâne să reiei singur. Cel singur învaţă repede sursa necazului său, căci numai monstrul îi rămâne tovarăş, care-l chinuie cu masca unui rău pe care nu-l înţelege.

 

Unul dintre puţinii noştri disidenţi politici din perioada dictaturii comuniste, prozator, poet şi eseist de mare tensiune ideatică şi emoţională, Liviu Cangeopol revine în spaţiul cultural românesc cu un jurnal intens şi lucid până la dramatic. Temele sale de aici sunt aceleaşi care l-au urmărit întotdeauna: singurătatea omului în lume, lipsa de sens a vieţii, căutarea a ceva mai adevărat şi mai curat – stropul de transcendenţă în lipsa căruia totul se usucă şi dispare.
Viaţa în exil, cu inerentele ei suferinţe şi frustrări, a lăsat urme adânci într-o personalitate sensibilă, cu un accentuat simţ al dreptăţii şi-al umanităţii. Cei din preajmă, cu binele şi răul lor, sunt văzuţi retrospectiv, prin intermediul unei memorii minuţioase, proustiene, cu un fel de stoicism resemnat. Jurnalul cuprinde o galerie de personaje vii şi memorabile, rude şi prieteni, dar şi de ticăloşi ai lumii de dinainte şi de după revoluţie.
În totului tot, avem în Lacrimi de înger un text-exfoliere a unei conştiinţe prea adesea rănite, dar curajoase şi decise să înfrunte mai departe nebunia, oroarea dar şi splendoarea stării de a fi viu.
Mircea CĂRTĂRESCU

Informații suplimentare

An apariție

2023

Format

14,5 x 22,5 cm

Cărţi din aceeaşi colecţie