Poetica imaginii în creația populară din Bucovina
Autor: Ţaran Luminiţa-Reveica
Autoarea lucrării intitulate Poetica imaginii în creaţia populară din Bucovina, Luminiţa-Reveica Ţaran, şi-a ales tema de cercetare, şi-a structurat lucrarea şi a redactat-o, în cea mai mare parte, sub îndrumarea regretatului nostru profesor Dumitru Irimia, al cărui nume girează, cel dintâi, nivelul ştiinţific al cărţii. Subiectul este deosebit de interesant, înscriindu-se într-un domeniu mai puţin abordat de cercetătorii etnologi, acela al hermeneuticii imaginarului.
Descriere
Autoarea lucrării intitulate Poetica imaginii în creaţia populară din Bucovina, Luminiţa-Reveica Ţaran, şi-a ales tema de cercetare, şi-a structurat lucrarea şi a redactat-o, în cea mai mare parte, sub îndrumarea regretatului nostru profesor Dumitru Irimia, al cărui nume girează, cel dintâi, nivelul ştiinţific al cărţii. Subiectul este deosebit de interesant, înscriindu-se într-un domeniu mai puţin abordat de cercetătorii etnologi, acela al hermeneuticii imaginarului. Şi cultura din aria bucovineană, în a cărei spiritualitate s-a format însăşi autoarea, oferă un material de studiu deosebit de generos. Lucrarea este, de fapt, o aplicare a teoriei imaginarului la cultura populară românească, cu privire specială asupra celei din Bucovina, cu preponderenţă la creaţia literară, dar, uneori, şi la coregrafia folclorică, la arta populară sau la unele practici arhaice de natură magică.
Lucia Cireş
Informații suplimentare
| Greutate | 0,5 kg |
|---|---|
| An apariţie: | 2013 |
| Format: | A5 |
| Număr de pagini: | 322 |





