Romeo Aurelian ILIE

Vlad Mușat, Povești de citit în gară, Editura Junimea, 2024

Vlad Mușat (născut în 1988, la Băicoi, Prahova) este poet, prozator și promotor cultural. A debutat în anul 2020 cu volumul de poezie La inaugurarea cimitirului de elefanți, apărut la editura Junimea. După un al doilea volum de poezie, O lume-ntreagă în picioarele goale, a revenit cu un volum de proză ultra-scurtă, Povești de citit în gară, publicat în 2024 la aceeași editură ieșeană.

Dintru început trebuie spus că toate poveștile cuprinse în acest volum, încadrate din punct de vedere al speciei literare în noul curent literar numit flash fiction sau proză ultra-scurtă, au fost scrise în cadrul proiectului Ficțiuni reale, inițiat în anul 2013 de actorul, regizorul și prozatorul Florin Piersic Jr., în care mai mulți autori afiliați grupului de Facebook aferent proiectului sunt invitați sau mai degrabă provocați să scrie texte în proză la o anumită temă dată, având ca principală condiție de validare limita de 500 de caractere. De altfel, există și un „sexalog” al grupului, respectiv al proiectului Ficțiuni reale, adică un fel de „decalog” contras la numai 6 reguli, pe care eu îl voi contrage și mai mult, redând aici doar primele 3, cele care contează cel mai mult: 1. Povestirea ta trebuie să aibă 500 de caractere, cu tot cu spații. Nu 500 de cuvinte, nu 500 de litere. 500 de caractere. Cu tot cu spații. Ai voie 20 de caractere în plus sau în minus, nu mai mult. Dar scrie o poveste având în minte 500 de caractere. 2. Textul trebuie să aibă legătură cu tema propusă. 3. Spune o poveste. Nu o da în proverb, zicătoare, sfat de viață, banc, citat inspirațional, bălării despre iubiri nesfârșite și copaci înfloriți. Nu aborda subiecte politice. Așadar, totul a pornit de la această triplă provocare: să scrii o poveste în numai 500 de caractere, la o temă propusă, fără să aluneci în specii minore, care nu au nicio legătură cu ideea de poveste.

Vlad Mușat a luat foarte în serios această triplă provocare și a selectat, între cele scrise de-a lungul timpului, nu mai puțin de 118 proze de tip flash fiction, câte cuprinde sumarul acestui volum. Desigur, 118 ar fi putut fi doar un număr, dacă această cantitate nu ar fi dublată sau, mai bine spus, susținută și de o calitate literară constantă, de regăsit la fiecare text în parte. Autorul reușește cu asupra de măsură să obțină ceea ce se poate numi o poveste în adevăratul sens al cuvântului, încadrându-se de fiecare dată în limita impusă, ceea ce dovedește o mare capacitate de sinteză, sau mai bine spus de esențializare a poveștii, lucru care nu se află la îndemâna oricui. Desigur, ajută și faptul că Vlad Mușat vine în proză din sfera poeziei, unde se manifestă de asemenea într-o estetică minimalistă. Totuși, această capacitate de contragere a poveștii mă duce cu gândul la un sfat pe care îl dă Gonçalo M. Tavares într-una din cărțile sale de teorie literară. Scriitorul portughez propunea ca exercițiu, pentru a detecta eventualele „burți” în proză, extragerea prin sondaj a câte unei propoziții sau fraze și, dacă aceasta nu ar avea un înțeles de sine stătător, independent de context, ar trebui scoasă fără doar și poate. Voi reda în cele ce urmează o proză aleasă absolut la întâmplare, pentru că fiecare în parte ar putea ilustra foarte bine cele spuse până în acest punct: Linia e trasată c-o bucată de cărămidă. Talpa adidasului are o nouă culoare. Fiecare și-a ales atent o piatră dintr-un loc special, apoi a frecat-o de țeava groasă de gaze și a sărutat-o, la fel cum sărută fotbaliștii cruciulița de la gât. Tragerea la sorți a început și cel care a tras paiul cel mai scurt va arunca primul cu piatra. Cine dă cât mai aproape sau pe linie câștigă un teanc de surprize Turbo. Start. Pierzătorii pleacă acasă plângând. Se întunecă. În fața blocului ies samsarii de mașini.

un veritabil cameleon literar

Dar poate nici acest atu, această forță de a esențializa subiectul poveștii, la care se adaugă, desigur și prezența unor figuri de stil foarte solide, nu ar fi făcut surprinzătoare această carte, dacă nu ar fi fost dublate la rândul lor de o impresionantă versatilitate, Vlad Mușat reușind să scrie acest gen de flash fiction în cele mai diverse registre: de la comedie clasică, comedie neagră sau satiră la romance, dramă psihologică, thriller, horror, S.F., fantasy sau realism magic, ajungând chiar la tragedie și culminând cu povești cu tentă mistic-religioasă. Iar ceea ce este cu adevărat remarcabil este faptul că pentru fiecare dintre aceste registre, se adaptează perfect cerințelor stilistice intrinseci, ca un veritabil cameleon literar. Drept dovadă, această proză ultra-scurtă, scrisă într-un registru total diferit de cel comic, ilustrat anterior: Mi-a povestit că soțul ei nu o mai atinge de când a născut al treilea copil. Nu mai are puterea să se uite-n oglindă. I-am turnat puțin vin și m-am apropiat. S-a dat câțiva pași înapoi, de parcă i-ar fi fost frică de ce voi vedea. Am deschis un sertar al biroului și i-am arătat diploma. Artist Cartograf. S-a descheiat la bluză și am început să desenăm continente. Înainte să ne pierdem mințile, i-am explicat pe pielea ei unde este Africa. În dimineața următoare, m-am trezit în savană, în mijlocul tribului Masai.

Așadar, proza ultra-scurtă, de tip flash fiction se dovedește a fi o nucă tare în spectrul literar contemporan. În primul rând, pentru că nu este la îndemâna oricui să o scrie, drept dovadă simplul fapt că dintre sutele de autori care s-au angrenat în proiectul Ficțiuni reale, doar Vlad Mușat s-a încumetat până acum să scoată un volum alcătuit exclusiv din acest gen de texte. În al doilea rând, avem de-a face cu un gen literar care, tocmai prin contragerea sa, produce în mintea cititorului un fel de explozie: nu de puține ori, în cele 500 de caractere, sunt lansate idei sau situații menite să te pună pe gânduri sau chiar să îți zdruncine ideile preconcepute despre viață, despre lume sau despre literatură.