Ioan RĂDUCEA

Actualitatea literară

Anul XIV, nr. 134, martie-aprilie 2025, Lugoj, 24 p.

Editorialul directorului, Nicolae Silade, în acord cu eseul lui Christian W. Schenk, deplânge „literatura cu un singur scriitor”, adică cea română contemporană, care pro­movează în lume doar o persoană (nu i se dă numele). Com­pletează pagina red.-șef Remus V. Giorgioni, care tot de nedreptate literară vorbește, uneori cu nume (Alex Ștefănescu, cu tot cu mesajul în care și-a cerut iertare), alteori nu. Vizavi, tot formidabil de critică, Magda Ursache, într-o scrisoare deschisă către președintele Uniunii (neocomunismul se consolidează, memoria unei țări creștine, martirizate de dictatura bolșevică, este ștear­să – zeci de exemple). În interiorul revistei, un convingă­tor amestec de genuri și de voci, unele generos amplifica­te: poeme de Leo Butnaru, Ștefan Mitroi, Corneliu Octavian Rodean, pe câte trei coloane, fotografia celui din urmă dominând și pagina de deschidere.

Argeș

Serie nouă, An XXV, nr. 3 (513), martie 2025, Pitești, 32 p.

De la început, adică de pe versoul primei pagini, ocu­pată pe trei sferturi de imaginea Bunului samaritean de Van Gogh, Ninel Ganea atrage atenția asupra „modelului coercitiv soft, mai înșelător dar cu atât mai periculos”, care s-a impus printre angajații corporatiști. ÎPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, își onorează rubrica, vorbind de valoarea unui suflet de om smerit, mai mare decât cea a întregului univers. Gheorghe Grigurcu, prezent, în mod uimitor, și aici și în multiple alte publicații (ca și alți câțiva seniori: Adrian Dinu Rachieru, Leo Butnaru, Magda Ursache, Octavian Soviany), expune, pe întreaga pagină a treia, zeci de pan­seuri, pe teme diverse („în Elveția, femeile au căpătat drept de vot abia în 1971”). Tot pe câte o pagină întreagă, poeme de Paul Aretzu, jurnal de Dan Ciachir, cronici de Radu Aldulescu, Sorin Lavric, Daniel Cristea-Enache.

Neuma

Anul IX, nr. 3 4 (89 90)/2025, București, 96 p.

Deși aflată în al nouălea an de apariție, revista simte nevoia, pe ultima foaie, să reia explicația numelui său („semn de notație muzicală fără portativ”, „folosit în Evul Mediu pentru cântarea liturgică”, „un protosemn care… semnifica gest scenic în teatru, sunet în muzică, cifră în matematică” etc.). În editorialul Andreei H. Hedeș, neuma se îndreaptă către femeie, jubilatoriu, în preajma zilei de 8 Martie, amintindu-se de drepturile câștigate în ultimele secole (inclusiv cel de a purta minijup, „oricât de frivol pare acest drept”). În tandem, Horia Gârbea, tre­când în revistă gloriile feminine din literatura noastră, ră­mâ­ne convins că „nu există proză unisex”. Două pagini mai departe, tot el comemorează un an de la moartea criti­cului Nicolae Manolescu, expunându-se apoi noile pri­miri în USR (Uniunea Scriitorilor din România, nu partidul cu acronim omonim), viziunea lui Dan Cristea despre scris (Iulian Bitoleanu), gândurile lui Gheorghe Grigurcu (prezent și aici!). Anchetă despre „topografia inspirației”, pe 11 p. (>20 de chestionați), în vreme ce Dan Stanca se afirmă și ca dramaturg, pe 7 p. (Turnul, Act I: „Scena în întuneric. Tăcere apăsătoare ca înainte de Geneză” etc.).

Orizont

Serie nouă, nr. 4 (1716), aprilie 2025, Timișoara, 32 p.

Interviu acordat lui Alexandru Condurache de acad. Mircea Martin, aflat la Timișoara pentru „Efectul de ecou”, simpozion la 100 de ani de la publicarea lovinescienei Istorii a civilizației române moderne. Drept corolar, articolele Dicțiunea martiniană de Virgil Podoabă și Vocația formei și etica ideii de Dumitru Tucan. Cel puțin la fel de important, cu date despre exi­lul nostru postbelic, interviul acordat Smarandei Vultur de Ileana Cușa. Mai multe texte în foileton, Paul Eugen Banciu, la Principiul incertitudinii, venind cu a 65-a parte, în vreme ce Radu Paul Gheo, care laudă biblio­te­cile comunale de altădată, doar cu a doua. Uimitoare Nona Ropotan, omul-orchestră al artelor frumoase: con­certe, galerii, spectacole (5 de Ropotan).

Sud

Anul XXIX, nr. 3 4 (288-289), martie-aprilie 2025, Bolintin Vale, 32 p.

Materiale dedicate lui Dimitrie Bolintineanu, originar din partea locului, la 200 de ani de la naștere, prima pagină aparținând chiar vrednicului pașoptist, cu un arti­col de actualitate (Responsabilitatea alegătorilor), deși a fost scris în 1859… Pe verso, Alexandru Cazacu deplânge ignorarea patriotismului și dă drept contraexemplu două autoare, Gabriela Melinescu și Lidia Stăniloae. Florentin Popescu, omagiat la 80 de ani, inclusiv printru-un lămu­ri­tor CV (are un mare rol în promovarea lui V. Voiculescu, chiar sub comuniști), continuă să prezinte, generos, Cărțile prietenilor mei (episodul XLX (?)) dar și pe graficienii străini ce au ca su­biect scriitori români (episodul XXI).

Viața românească

Nr. 5/2025, București, 128 p.

Editorial al red.-șef Nicolae Prelipcean despre dic­ta­torii de azi, luați totuși drept modele, urmat de a șaptea parte a exegezei lui Ion Bogdan Lefter (Ce fel de critic a fost Nicolae Manolescu?), notațiile despre teatru ale lui Alexa Visarion și un eseu mai închegat despre „mitul suc­cesului personal” (bine spus!) de Vianu Mureșan. Psiho­logi(sm)e și în eseurile semnate de Hanna Bota (despre substratul mitic al gândirii, cu multiple trimiteri de sub­sol), Ioana Scoruș (omenirea regresează spre „peștera pri­mor­dială”) ori Alina Gherasim (Viața ca un paradis comod). Mai acid, Liviu Capșa, despre moda plagiatului academic la deținuți și/sau politicieni – nu ești de succes dacă nu ești și… „dottore”.

Vatra

Anul LV, nr. 3 4 (648-649), martie-aprilie 2025, Târgu Mureș, 192 p.

Considerabilă, ca de obicei, cu zeci de semnatari, re­vis­ta anunță de pe copertă ancheta Cum mai citim azi scriitori români clasici?, cu patru secțiuni: răspunsuri, inclusiv de la profesori din preuniversitar; interviuri; exe­geze despre cei în cauză; recenzii la cărțile de azi dedicate lor (coord: Alex Goldiș). Greutate are și istorisirea, ori mai curând pamfletul După douăzeci de ani, al Gabrielei Adameșteanu (politicianismul invaziv, intelectualii versa­tili, capitala deformată imobiliar, potentații proveniți din nomenclatura regimului anterior), plasat pe paginile de început, ca mărturie de primă mână. Petru Cimpoeșu mai potolește vâlvătaia, printr-o proză oarecum comică, oare­cum parabolică, plină de ironii (Făt-frumos din viitor, partea a șaptea), după care diverse poezii, nara­țiuni, Magda Cârneci, cu al ei jurnal din anul 2000 (frag­mentul nr. 8), Ion Simuț, cu un fals jurnal, stimulat de fascinația termenilor rari. Către final, un nou grupaj, despre post-literatură, deschis de Constantin Severin, care a și impus termenul, printr-un eseu din anul 2002.