Ultimul bătrân

Ultimul bătrân

38.00 lei

Dan Stanca a publicat până în prezent peste 30 de romane, afirmându-se ca un autor deopotrivă realist şi fantastic. A fost premiat în mai multe rânduri. Dintre titlurile sale cele mai interesante amintim Noaptea lui Iuda, Boala şi visul, Mut, dar în egală măsură se cuvin reţinute microromanele erotice Mare amară, o replică la Bruckner, Luni de fiere, şi Animal fragil apărut acum doi ani la editura Junimea. Paul Cernat îl consideră cel mai reacţionar scriitor român după Matei Caragiale. Trebuie precizat că romanul de faţă, Ultimul bătrân este de fapt rescrierea romanului de acum un sfert de veac, Ultimul om.

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 212
ISBN 978-973-37-2765-1 Categorii: ,

Autor: Stanca Dan

Descriere

Romanul Ultimul bătrân prezintă cazul unui profesor pensionar care, pradă deli­ru­lui psihic, nu mai este capabil să facă de­o­sebirea dintre realitate şi imaginaţie. La un moment dat, în oraş apar persoane cu un singur ochi. Nu întâmplător acest ochi este situat între sprâncene, sugerând astfel ochiul lui Shiva, cum e numit, pro­dus de glan­da pineală, graţie căruia cele nevăzute ajung văzute. Undeva, sub Casa Poporu­lui, domiciliază şeful acestei secte a ciclo­pi­lor, cu un destin aparte… Simetric, la su­pra­faţă, într-o biserică din Centrul vechi al oraşului, un preot îşi propune să înteme­ie­ze o nouă religie.
Scris într-o manieră poliţistă pentru a crea suspans şi a-l face pe cititor să dea mai repede paginile, romanul de faţă confirmă încă o dată împletirea dintre fantastic şi me­ta­fizic, caracteristică esenţială a litera­turii lui Dan Stanca.

 

Bătrân neghiob, cu lenjeria murdară, neîngrijit, singur, mugind, behăind, râgâind, scoțând gemete animalice în cli­pe de opresivă singurătate, când îți vâri cearceaful în gură ca să mai amortizezi urletul care altfel ar sparge ferestrele și ar slăbi structura de rezistență a blocului, bătrân împleticit prin­tre propriii neuroni, materie cenușie arsă, deșert post­belic pe unde se mai găsesc așchii de beton din fostele caze­ma­te și tablă de la marmitele soldățești, bătrân scabros, în­câl­cit în jungla propriilor halucinaţii care nu au mai mare sem­nificație decât mătreața din păr sau jegul de sub unghii, ce dovezi vrei? Oare n‑ar fi mai bine să taci din gură şi să te speli și tu, în sfârșit, în apa albastră a morții?

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Ultimul bătrân”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top