Mina – noi, toate

Mina – noi, toate

36.00 lei

Hanna Bota, redactor la revista Viața Românească, este doctor în antropologie culturală, licenţiată în teologie și în filologie, absolventă a unui master în etnologie la Universitatea din Bucureşti.

A scris peste zece volume de poezie, dintre care: Poeme pentru Yerutonga (2010), Imperfecțiunea perfectă, poeme în dialog cu sculptura lui Peter Jecza (2018) tradusă în turcă: Kusursuz kusur (Istanbul, 2019), Don’t play with the snakes (2008, antologie, lansată la Calcutta, India, 2009), 33+3. poemele copilăriei (2020), De-a timpul (2024). Apare în antologii în engleză, franceză, maghiară, slovacă, slovenă, cehă, turcă, spaniolă, coreeană.

Dintre volumele de proză: Maria din Magdala (2007), tradusă în italiană sub titlul Maria di Magdala (Ravenna, Italia, 2010); Ultimul canibal. Jurnal de antropolog (2012, ediția a doua Polirom, 2015); Când în fiecare zi e joi (Școala Ardeleană, 2016, 2025), tradusă în maghiară sub titlul Ha minden nap csütörtök (Budapesta, 2025); Trei femei, cu mine, patru (Cartea Românească, 2023); Să spui sau să nu spui (Polirom, 2024).

Cărțile ei au primit numeroase recunoașteri, nominalizări și premii.

  • An apariție: 2025
  • Format: 11.5 x 20
  • Număr de pagini: 96
ISBN 978-973-37-2986-6 Categorii: ,

Autor: Bota Hanna

Descriere

Hanna Bota mistifică secvenţele din copilărie, le adaugă adâncime şi mister şi le deschide astfel spre ceilalţi. Sunt poeme-poveste sau poeme-viziune.

Fiecare nouă carte a sa, indiferent de precizarea de pe copertă, depăşeşte dezinvolt limitele unui gen anume şi convoacă în pagină savuroase întreţeseri de ton, scriitură, atitudine auctorială.

Irina PETRAŞ

 

Fire iscoditoare, gata oricând să pornească în noi aventuri ale cunoaşterii prin lumea largă, autoare a unui pasionant volum de călătorii în ţinuturi exotice, autoarea s-a remarcat în totul printr-o literatură de mare sensibilitate şi de grave meditaţii asupra destinului individului în contemporaneitate.

Discursul Hannei Bota, cu tentă eseistică, urcă în metaforă, astfel încât elementele concrete dintr-o anume realitate trăită, la care se face referire, dobândesc poeticitate. Poeta plonjează, cu o anume duioşie, în fantasticul visului pe care şi-l asumă ca pe un teritoriu al evadărilor.

Constantin CUBLEŞAN

 

istoria poporului meu
şi a femeilor toate
stă pitită-n poveşti
ia şi citeşte
cântecul Minei
cântecul tău şi al meu
balauri, zâne şi lupi:
măştile-s noi
aceleaşi dureri
[cum te-ai născut]

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Mina – noi, toate”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top