M. EMINESCU – Gânditor privat şi gazetar cu „metod ştiinţific”

M. EMINESCU – Gânditor privat şi gazetar cu „metod ştiinţific”

60.00 lei

Ion DUR – studii universitare şi doctorat la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti. Profesor şi decan la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, conducător ştiinţific de doctorat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar de Nord Baia Mare, Facultatea de Litere. I-au fost acordate opt premii de către Filiala din Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, a obţinut Premiul „Mircea Florian” pentru Filosofie al Academiei Române.

Scrieri: peste douăzeci de volume de eseuri filosofice, unele dintre ele fiind monografii despre Nae Ionescu, Noica, Cioran, Vasile Băncilă, Horia Stamatu. Debut editorial cu Exerciţii de recunoaştere (Scrisul Românesc, 1992); cartea cea mai recentă: Gramatică şi cinste. De la Eminescu la Sandu Tudor. Opt lecţii de gazetărie (Pro Universitaria, 2024).

Cărţi în engleză: Cioran. A Dionysian with the voluptuousness of doubt (Vernon Press, 2019); Horia Stamatu – the publicist. POST-RESTANT (Lambert Academic Publishing, 2020); Vasile Băncilă. An ethnic-spiritualist metaphysics banned the totalitarian regime (Vernon Press, 2022).

Traduceri: Hannah Arendt: Originile totalitarismului (în colaborare cu Mircea Ivănescu; Humanitas, 1994) şi Crizele republicii (în colaborare cu D.-I. Cenuşer; Humanitas, 1999).

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 476
ISBN 978-973-37-2807-8 Categorii: ,

Autor: Dur Ion

Descriere

Cercetând onest, tematic şi stilistic, gazetăria eminesciană şi parcurgând documentat, cu elan hermeneutic, „treptele receptării”, Ion Dur poate conchide, îndreptăţit, că acest „creator de răscruce” ne-a ştanţat fiinţa naţională, devenind „o funcţie a culturii noastre”, instaurând eminescianismul matricial. Ni se oferă, decodând răbduriu „gândirea fondatoare” şi cântărind „faliile de sens”, un Eminescu în mărime naturală, trecând vămile tuturor epocilor şi ideologiilor. Adică „redat lui însuşi”, ca gânditor privat şi publicist cu „metod” ştiinţific („cel dintâi gazetar român profesionist”), îngemănând strategia retorică cu armătura pozitivistă, făcând jurnalism „ca şi cum ar scrie literatură”. Un conservator sui generis (înţelegând conservatorismul ca un mod de a vedea lumea), un analist instruit („din sursele moderne ale vremii”), urmărit în posteritate de un cumul de etichete (paseism, reacţionarism, xenofobie, antisemitism). Aprig disputat, aşadar confiscat, decontextualizat, castrat, desfigurat, reciclat politic, actualizat abuziv etc., Eminescu a fost – ca valoare de întrebuinţare – folosit în fel şi chip. Ion Dur demontează cu acribie aceste „jocuri de imagine”, polemizează răspicat, rosteşte ferm – într-o lume turmentată, centrifugă – „propoziţii esenţiale”, mereu atent la triada text/ context/ subtext. Şi ne asigură că, într-o posteritate vie, idolatrizat şi clişeizat de admiratori, considerat „expirat”, mumificat de ceata denigratorilor, manelizat şi protocronizat în agora electronică, Eminescu rămâne o prezenţă veghetoare.

Adrian Dinu RACHIERU

 

Scenariul hermeneutic al cărţii de faţă este alcătuit din două părţi complementare, cu idei care circulă subreptice dintr-un loc într-altul. Unei serii de constante ale gândirii private eminesciene îi urmează o analiză pe textul gazetăresc (soluţia critică legitimă şi onestă recunoscută şi de cel mai important critic: Nicolae Manolescu), operaţie care constituie în fapt o lecţie de anatomie făcută pe silogismele fundamentale, nu o dată tensionate, formulate de publicistica unui gazetar lucid, tragic de lucid, spirit creator profund, contradictoriu ca orice geniu viu, un om de presă, un profesionist care a scris în ziare şi reviste într-o cheie aparte: ca şi cum ar face literatură.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „M. EMINESCU – Gânditor privat şi gazetar cu „metod ştiinţific””

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top