Încrâncenarea terapeutică versus îngrijirile paliative din perspectiva bioeticii personaliste

Încrâncenarea terapeutică versus îngrijirile paliative din perspectiva bioeticii personaliste

60.00 lei

Gema BACOANU este medic primar în Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, cu atestat în Îngrijiri Paliative, activând în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași și ca asistent universitar la UMF „Gr. T. Popa” Iași. Are o experiență profesională de peste două decenii în îngrijirea pacienților cronici și oncologici, combinată cu activitate didactică, managerială și de cercetare. Este doctor în medicină, cu specializare în bioetică, și deține un master în bioetică obținut la Pontificio Istituto „Giovanni Paolo II” din Vatican. A coordonat și implementat programe naționale și proiecte europene dedicate dezvoltării serviciilor de îngrijiri paliative și îngrijiri la domiciliu. Profilul său profesional integrează medicina clinică, bioetica, educația universitară și managementul serviciilor de sănătate, cu un accent constant pe demnitatea și calitatea vieții pacientului din îngrijiri paliative.

  • An apariție: 2026
  • Format: 17 x 24 cm
  • Număr de pagini: 320
ISBN 978-973-37-2990-7 Categorii: ,

Autor: Bacoanu Gema

Descriere

Volumul analizează fenomenul încrâncenării terapeutice în îngrijirea pacientului aflat la finalul vieții, într-un context medical caracterizat de progrese tehnologice semnificative și de dileme etice complexe. Deși medicina urmărește susținerea vieții, capacitatea de a prelungi artificial procesul morții impune o reflecție critică asupra limitelor intervenției terapeutice, a raportului risc–beneficiu și a respectării demnității pacientului.
Bazată pe o cercetare originală desfășurată în România, lucrarea evidențiază factorii clinici, emoționali, sociali și culturali care favorizează aplicarea tratamentelor inutile sau disproporționate la finalul vieții, precum și impactul acestora asupra pacienților, familiilor și personalului medical. Sunt analizate cauzele presiunilor exercitate asupra echipei de îngrijire, dificultățile de comunicare și rolul temerilor legate de moarte, de prognostic și de responsabilitate profesională în procesul decizional al îngrijirii pacientului aflat la finalul vieții.
Cartea subliniază importanța unei abordări holistice a îngrijirii, care să integreze dimensiunile fizică, psiho-emoțională, socială și spirituală ale pacientului, evidențiind rolul central al îngrijirilor paliative în asigurarea calității vieții la finalul existenței umane. Prin perspectiva sa etică și clinică, volumul oferă repere relevante pentru practica medicală, educația profesională și dezvoltarea politicilor de sănătate privind îngrijirea la finalul vieții.

*

Practica medicală și finalul vieții a suferit schimbări importante da­to­rită dezvoltării științifice și tehnologice constante. Dincolo de aceasta, profesioniștii din domeniul sănătății se confruntă aproape invariabil cu situ­ații care promovează nu numai îngrijirea care prelungește viața, ci și o cultură a negării morții. Acestea din urmă creează dificultăți semni­fi­ca­tive în deter­mi­­narea prognosticului pacienților în stare critică și pre­ocu­pări etice complexe, cum ar fi utilitatea terapiilor și a tratamentelor cunoscute.
Tratamentele inutile și încrâncenarea terapeutică la finalul vieții au fost dintotdeauna o provocare în practica medicală, precum și în dez­ba­terea etică privind îngrijirea de la finalul vieții. Definirea acestor con­cepte precum și cauzele lor au fost intens dezbătute de‑a lungul a câteva decenii. Deși nu s‑a ajuns la un consens pentru definirea acestora, totuși majoritatea definițiilor vorbesc despre beneficiul pentru pacient, despre prelungirea şi creșterea suferinței pacientului, despre suferința morală a profesioniștilor din domeniul sănătății, precum și despre irosirea resur­selor limitate de asistență medicală.

Gema BACOANU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Încrâncenarea terapeutică versus îngrijirile paliative din perspectiva bioeticii personaliste”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top