Alte confesiuni elective. Jurnale de pictor
Autor: Suhar Liviu
40,00 lei
Liviu Suhar (n. 17 februarie 1943, Iacobeni, jud. Suceava) este unul dintre cei mai cunoscuţi pictori români contemporani.
Studii de specialitate la Iaşi (Liceul de Artă „Octav Băncilă”), Cluj (Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, promoţia 1968); doctorat în Arte (2005), stagii postuniversitare (Madrid, Barcelona). Începând cu anul 1972, carieră universitară în domeniu – inclusiv decan şi conducător de doctorate la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi. Organizator al Simpozioanelor „Iacobeni – particularităţi imagistice”, preşedinte al Asociaţiei „Artă şi educaţie – Liviu Suhar”.
Prezenţă constantă pe simeze, începând cu anul 1968, în zeci de expoziţii personale sau de grup, lucrările sale se află în numeroase muzee, ca şi în colecţii particulare, din ţară şi din afara ei.
Începând cu anul 2003, se afirmă şi ca scriitor, atât cu studii de specialitate, cât şi cu eseuri, memorii şi portretistică: Pledoarie pentru obiectul metaforă (2003); Natura moartă în opera lui C.D. Stahi (2004); Natura moartă în pictura românească (2005, 2019); Glose în labirintul artelor vizuale (vol. I, 2009; vol. II, 2013); Umbrele unui autoportret (2013); Incursiuni subiective în artele vizuale (2017); Amintiri din labirintul vieţii mele (2017); Portrete, crochiuri, confesiuni (2020); Confesiuni elective (2023) – ultimele două publicate de Editura Junimea.
Membru al UAPR, din 1972, ca şi al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici.
A primit numeroase premii şi distincţii. Cetăţean de onoare al Municipiului Iaşi şi al comunei natale.
Descriere
Portretistica literară a maestrului Liviu Suhar se află şi ea la înălţime, şi se reţin ca luminoase figuri ambasadorul nostru la Madrid, Darie Novăceanu, el însuşi scriitor, care îşi pune chiar şi averea personală la contribuţie, pentru bunul mers al lucrurilor, ori filozoful George Uscătescu, cel care, indiferent la celebritate, citeşte la strană Apostolul, cum face de zeci de ani, în biserica românească din acelaşi oraş…
Portretele cele mai căutate rămân însă cele ale maeştrilor înaintaşi, iar pentru ele călătorul întârzie îndelung cu ochii (mai ales pe Meninele lui Velázquez, pe Guernica lui Picasso, pe Sfânta Familie a lui Gaudí, tratate în adevărate minieseuri), după cum caută şi la ambientul lor (admirabil Toledo, făcut pentru El Greco), ajungându-se la fraze de referinţă din care transpare, bineînţeles, şi propria poziţie estetică.
Ioan RĂDUCEA
„Miercuri, 24 martie
Din nou în muzeul Prado. Este locul meu de refugiu, centrul care polarizează marile repere spre care îmi concentrez interesul. Mi se pare a fi, cel puţin în această etapă, placa turnantă prin care intru în mult visatul contact palpabil cu marea pictură din Europa şi din lume. Am revăzut cu calm şi relaxare picturile despre care fugar am notat impresii în zilele anterioare. Unul din maeştri este Nicolas Poussin, despre care cred că, într-un secol confuz şi al căutărilor de stil, a luminat orizonturile pictorilor pentru încă două sute de ani, propunându-le revenirea la claritate, austeritate, logică şi echilibru, după modelul armoniei căutate de clasicii greci.”
Informații suplimentare
| An apariție | 2025 |
|---|---|
| Format | A5 |
| Număr de pagini | 238 |
