Critica de direcţie. Inelul. Mărimi scalare

Descriere

Tot mai mult, în ultimul deceniu, istoricii literari rătăcesc în ideile altora. Departe de luminile consacraţilor, Adrian Lesenciuc a accelerat publicistica şi munca de critic şi istoric literar în genere cu vocaţia discreţiei. Aşezate într‑un sistem lipsit de prejudecăţi, textele lui de cercetare conectează măsura şi curiozitatea pentru ideile noi. Trudnic şi întovărăşit cu exigenţa, perfecţionist şi sagace, autorul braşovean stăpâneşte registre diverse. Adrian Lesenciuc este exaltat în reinterpretările cu greutate, un polemist stăpânit, prudent în reabilitări, cu respect pentru valorile ce trebuie citite integral pentru a fi revizuite.

Harnic şi constant în publicistica literară şi academică, Adrian Lesenciuc şi‑a propus să analizeze literatura prin spaţiul vectorial. Ironic cu criticii incapabili să observe că operează la nivel intuitiv cu banale translatări vectoriale, Adrian Lesenciuc este încredinţat că criticii de întâmpinare analizează scalar şi măsoară analogic opere diferite, în vreme ce comparatiştii se limitează la direcţii delimitate, reducând astfel vectorii la mărimile lor scalare (pe care le şi compară). Literatura ar fi, aşadar, un câmp vectorial, „multidirecţional”, iar contestarea şi incapacitatea criticii autohtone, crede Lesenciuc, vin din neputinţa comparării mărimii vectoriale. În Critica de direcţie. I. Analiza vectorială (Iaşi, Editura Junimea), autorul braşovean iniţiază un proiect ambiţios despre parcursul literaturii române în raport cu „complexitatea tensorilor din câmpul cultural autohton, în acord cu analiza vectorială sumară în primul volum”, iar în cel de‑al doilea, să urmeze analiza scalară a unui eşantion temporal. Ce cuprinde, concret, analiza vectorială? Ea chestionează originea, direcţia şi sensul. Despre primul concept‑umbrelă, originea, Lesenciuc porneşte de la Braşov ca centru al tiparului românesc. Acribios, el trece cu naturaleţe prin registre istoriografice şi sociologice.

Marius MIHEŢ

 

 

Unul dintre cei mai promiţători autori din generaţia de mijloc, Adrian Lesenciuc este un scriitor neliniştit de criza gravă în care se află societatea românească, sufocată de absenţa unei viziuni clare şi măcinată de contra-selecţia valorilor. Poezia şi proza sa sunt încărcate de o gravă trăire a crizei, în timp ce critica sa pendulează între afirmarea valorilor clasice şi stimularea responsabilă a noilor voci ale literaturii române.

Răzvan VONCU

 

 

Adrian Lesenciuc a făcut o observaţie interesantă: el a spus că în timpul comunismului noi ne-am obişnuit cu scriitori oarecum recunoscuţi de oficialitate, nu neapărat de oficialitatea politică, dar recunoscuţi. Critica juca un rol important atunci. Să nu uităm că, începând de prin anii ’70, manualele s-au făcut după canonul critic, nu după canonul Partidului Comunist. Deci existau scriitorul oficial în sensul propriu, cum era A. Toma pe la începuturile comunismului, dar şi scriitorul oarecum oficializat, cum vorbim la un moment dat de Arghezi, Blaga, despre care nu puteai să scrii chiar oricum. […] Observaţia lui Adrian Lesenciuc mergea mai departe şi spunea: astăzi, într-un fel, se întâmplă acelaşi lucru, adică sunt împinşi în faţă, „oficializaţi”, nişte scriitori nu neapărat valoroşi, mai ales că criteriul de valoare nu mai există practic în marea masă a criticilor tineri, doar că cei care fac lucrul ăsta sunt grupuri minoritare, scriitori mai mult sau mai puţin valoroşi, care reuşesc să-şi impună punctul de vedere.

Nicolae MANOLESCU