Valea Râşcăi. Toponimie şi antroponimie

Acasa|Univers didactic, Cărți|Valea Râşcăi. Toponimie şi antroponimie

Valea Râşcăi. Toponimie şi antroponimie

35.00 lei

După ani de cercetări – în bibliotecă și pe teren –, dl. prof. Petru Tomegea a pregătit pentru tipar un studiu cu o semnificație, azi, multiplă. Este vorba despre un studiu inițiat în vremea facultății, în anii ’70 ai secolului trecut, sub îndrumarea și sub autoritatea unor spe­cia­liști de referință precum Ilie Dan, Corneliu Dumitriu și Vasile Arvinte, continuat zeci de ani, în care autorul își propune să studieze toponimele și antroponimele din Valea Râșcăi…
Pentru mine este evident că avem a face cu o cercetare minuțioasă, atentă, laborioasă, care respectă criteriile științifice și etice specifice. Din punctul acesta de vedere, cercetarea profesorului Petru Tomegea se înscrie într-un orizont cognitiv care nu are nevoie pentru a se justi­fica de alte explicații și rațiuni. Cercetarea are, trebuie s-o spunem răspicat, și cauze intrinseci, care țin de bucuria, plăcerea chiar, de a te dedica unui domeniu căruia să i te devotezi. În același timp, însă, cel puțin o cercetare precum aceasta, ține și de o angajare a omului în lupta sa cu arbitrariul, cu perifericul, cu timpul chiar. A aduna într-o carte nume de locuri, de oameni, a înregistra formele proprii de pro­nun­­ție, un lexic specific și atâtea alte fenomene lingvistice caracteris­tice înseamnă a recupera o identitate aflată, nu din cauza globalismului sau din alte cauze de felul acesta care în general sperie, într-un proces de schimbare. Suntem tentați să spunem o identitate în criză, peri­cli­tată. În fapt, schimbarea e firească, ține de logica istoriei. Dar privirea noastră nu trebuie îndreptată doar spre viitor, ci și spre trecut. Tocmai de aceea, studiile de felul acesta sunt, astăzi, ca fotografiile de epocă. Ele mai pot să facă dovada că strămoșii noștri au fost ființe concrete.
Mircea A. DIACONU
  • An apariţie:: 2018
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 362
SKU: 978-973-37-2184-0 Categorii: ,

Autor: Petru Tomegea

Descriere

După ani de cercetări – în bibliotecă și pe teren –, dl. prof. Petru Tomegea a pregătit pentru tipar un studiu cu o semnificație, azi, multiplă. Este vorba despre un studiu inițiat în vremea facultății, în anii ’70 ai secolului trecut, sub îndrumarea și sub autoritatea unor spe­cia­liști de referință precum Ilie Dan, Corneliu Dumitriu și Vasile Arvinte, continuat zeci de ani, în care autorul își propune să studieze toponimele și antroponimele din Valea Râșcăi…
Pentru mine este evident că avem a face cu o cercetare minuțioasă, atentă, laborioasă, care respectă criteriile științifice și etice specifice. Din punctul acesta de vedere, cercetarea profesorului Petru Tomegea se înscrie într-un orizont cognitiv care nu are nevoie pentru a se justi­fica de alte explicații și rațiuni. Cercetarea are, trebuie s-o spunem răspicat, și cauze intrinseci, care țin de bucuria, plăcerea chiar, de a te dedica unui domeniu căruia să i te devotezi. În același timp, însă, cel puțin o cercetare precum aceasta, ține și de o angajare a omului în lupta sa cu arbitrariul, cu perifericul, cu timpul chiar. A aduna într-o carte nume de locuri, de oameni, a înregistra formele proprii de pro­nun­­ție, un lexic specific și atâtea alte fenomene lingvistice caracteris­tice înseamnă a recupera o identitate aflată, nu din cauza globalismului sau din alte cauze de felul acesta care în general sperie, într-un proces de schimbare. Suntem tentați să spunem o identitate în criză, peri­cli­tată. În fapt, schimbarea e firească, ține de logica istoriei. Dar privirea noastră nu trebuie îndreptată doar spre viitor, ci și spre trecut. Tocmai de aceea, studiile de felul acesta sunt, astăzi, ca fotografiile de epocă. Ele mai pot să facă dovada că strămoșii noștri au fost ființe concrete.
Mircea A. DIACONU

Recenzii

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top