Unificarea României după 1918

Unificarea României după 1918

38.00 lei

Traian D. LAZĂR, născut la 19 noiembrie 1941 în satul Iacobeni, judeţul Botoşani. Profesor de istorie şi membru al Uniunii Scriitorilor din România

Volume publicate (selectiv): Iuliu Maniu şi serviciile secrete, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2006; Jurnalul regelui Mihai I de România, vol I (1921-1940), Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2011; I.L. Caragiale şi N. Iorga în noi ipostaze, Editura Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga” Ploieşti, 2012; Noutăţi de istorie şi critică literară, Iaşi, Casa editorială Demiurg plus, 2013; Primarul şi primăria Ploieşti la 1960, Editura Ploieşti-Mileniul III, 2014 (ăn colaborare cu Petre Vâlcu); Scrisori din exil. Arhiva literară Basarab Nicolescu, Editura Curtea Veche, 2015 (în colaborare cu Raluca Andreescu); Constantin Mănescu şi vechea mişcare socialistă, Editura Ploieşti-Mileniul III, 2015; Theodor Pâslaru. Povestiri şi istorisiri din trecut (1909-1917), Iaşi, Editura Junimea, 2017 (volum îngrijit în colaborare cu C. Dobrescu); Regele Ferdinand. Acţiunea militară pentru Marea Unire 1916-1917, Editura Ceconi; Traian Eremia Grigorescu, Însemnări din Războiul Întregirii, Iaşi, Editura Junimea, 2019; Arhiva literară Basarab Nicolescu. Scrisori de la Grigore Arbore, (1968-1982), Iaşi, Editura Junimea, 2020; Ştefan Gheorghiu. Constantin Mănescu. Panait Istrati. A treia generaţie de socialişti, Editura Ploieşti-Mileniul III, 2021.

  • An apariţie:: 2023
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 248
ISBN 978-973-37-2640-1 Categorii: ,

Autor: Lazăr Traian D.

Descriere

Unirea din 1918 a reprezentat începutul unei noi perioade în istoria poporului român în care obiectivul principal a devenit consolidarea unităþii teritorial-politice prin: făurirea unei economii unitare incluzând Vechiul Regat şi provinciile unite, ceea ce însemna existenþa aceleiaşi structuri a proprietăþii, o monedă unică, sistem unitar de credit şi fiscal, de transport şi comerþ, circulaþia liberă a capitalului şi forþei de muncă pe teritoriul statului; organizarea unitară a structurii politice, adică existenþa câte unui singur organ suprem al puterii executive,  legislative, judecătoreşti, o legislaþie unică, un sistem de partide politice reprezentând interesele populaþiei de pe întreg teritoriul naþional; promovarea unităþii culturale prin instituþii (şcoală, biserică etc.), asociaþii culturale şi instrumente (limbă, norme sociale) adecvate.

 

 

Constituţia din 1923

Art.1. Regatul României este un stat naţional, unitar şi indivizibil.

Art.2. Teritoriul României este nealienabil. Hotarele statului nu pot fi schimbate sau rectificate decât în virtutea unei legi.

Art. 3. Teritoriul României nu se poate coloniza cu populaţiuni de gintă străină.

Art. 5. Românii, fără deosebire de origină etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţă-mântului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi de toate drepturile stabilite prin legi.

Art. 22. Libertatea conştiinţei este absolută. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate şi protecţiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare ale statului. Biserica creştină ortodoxă şi cea greco-catolică sunt biserici româneşti. Biserica ortodoxă română fiind religia marii majorităţi a românilor este biserică dominantă în statul român; iar cea greco-catolică are întâietate faţă de celelalte culte.

Art. 33. Toate puterile statului emană de la naţiune, care nu le poate exercita decât numai prin delegaţiune şi după principiile şi regulile aşezate în Constituţiunea de faţă.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Unificarea României după 1918”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top