Raidul poeţilor. 72 de interviuri

Acasa|Dialog XXI, Cărți|Raidul poeţilor. 72 de interviuri

Raidul poeţilor. 72 de interviuri

68.00 lei

Robert ŞERBAN s-a născut pe 4 octombrie 1970, la Turnu Severin.

Absolvent al Facultăţii de Arte şi Design, Universitatea de Vest, şi al Facultăţii de Construcţii, Universitatea Politehnica, ambele din Timişoara, unde trăieşte. Este preşedintele Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara, redactor al revistei Orizont, publicist-comentator al revistei Banatul Azi, realizatorul emisiunii culturale de televiziune „Piper pe limbă” (TVR Timişoara şi TVR 3).

A publicat mai multe cărţi de beletristică, majoritatea de poezie, pentru care a fost recompensat cu numeroase premii literare.

Poeziile i-au apărut în antologii, publicaţii ori volume proprii în limbile germană, franceză, engleză, sârbă, maghiară, poloneză, cehă, spaniolă, italiană, olandeză, macedoneană, daneză, norvegiană, ebraică, suedeză, arabă, ucraineană, idiş, portugheză, turcă etc.

Ca jurnalist, a obţinut premiul Asociaţiei Presei Timişorene (1998), menţiunea „Tânărul Jurnalist al anului 2000” şi premiul „Tânărul Jurnalist al anului 2002”, acordate de Freedom House Romania, Premiul pentru talk-show-ul „A cincea roată” al Festivalului naţional de televiziune TELEVEST, 2002, Premiul Festivalului Internaţional al televiziunilor locale şi regionale, secţiunea „film-portret”, Târgu Mureş, 2005, Premiul 1 al Festivalului 7 ARTE, pentru filmul „Vâslaşi la bărcuţele poeziei”, 2011, Premiul SIMFEST 2011, la secţiunea „talk-show”, pentru emisiunea „Piper pe limbă”.

Preşedinţia României i-a acordat ordinul Meritul cultural în grad de cavaler.

  • An apariție: 2023
  • Format: 17 x 24 cm
  • Număr de pagini: 340
ISBN 978-973-37-2636-4 Categorii: ,

Autor: Şerban Robert

Descriere

Dacă ştim ce gândesc, ce visează, cum scriu şi cum trăiesc azi poeţii, e şi pentru că există un Robert Şerban. Vorbitor fâşneţ şi cu „piper pe limbă”, a lăsat cadou literaturii române nenumărate volume în dialog. Rar se întâmplă în lumea literară ca un poet să-şi iubească atâta confraţii, să-i celebreze mai curtenitor. Raidul poeţilor îl arată la faţă. E de 72 de ori jurnalist. Şi în fiecare clipă poet. Citiţi-l! Din întrebările lui scapără jarul, stilul ironic şi iscoditor.

Dia RADU

 

Poeţii sunt fiinţe periculoase. Ei (pre)simt mai bine, (pre)văd mai repede decât alţi oameni; poeţii simt şi văd – ceea ce, desigur, e un nevăzut – softul acestei lumi. De aceea – ei îl presimt & îl prevăd şi pe acela al lumii care va veni. De aceea, aşadar, sunt fiinţe periculoase. Aici, în această carte dirijată admirabil de un foarte bun (şi, fapt nu tocmai obişnuit pentru lumea noastră culturală, foarte generos) poet, aşa cum este Robert Şerban, zecile de poeţi care (ne) vorbesc execută, atât individual, cât şi „în echipă”, un fel de operaţiune specială de reamintire a sufletului. Încă o dată: cartea aceasta – una de dialog adevărat, deci de ascultare – e plină numai şi numai cu poeţi; prin urmare, este o carte periculoasă. Neapărat în acest sens: periculos de bună!

Cristian PĂTRĂŞCONIU

 

Intervievaţii mei au vârste şi stiluri de scris diferite, unii sunt – nu găsesc alt cuvânt, dar nici nu-l folosesc peiorativ – maeştri, alţii debutanţi, unii-s cunoscuţi, alţii, pe cale de a fi, dar toţi, poeţi pe care i-am citit, îi citesc şi îi admir. Şi cu care am afinităţi. Le-am trimis întrebările în scris, ca să aibă răgaz să se gândească şi să răspundă cât mai… exact. Şi astfel, să aflăm, între altele, cum au descoperit plăcerea şi, apoi, vocaţia scrisului, cum lucrează (cu) mecanismele literaturii, când funcţionează ele şi când nu, cine erau scriitorii pe care i-au cunoscut, cu care dintre ei au fost sau sunt prieteni, ce (mai) înseamnă inspiraţia.

Dacă în alte arte lucrul în echipă e vital, arta scrisului implică singurătate, ce conturează într-un anumit fel individualitatea. Pe unii îi face egocentrici, pe alţii, discreţi, unora le dă la iveală originalitatea, altora, nevrozele, unii-s asociali, alţii – magnetizanţi. Şi uite aşa, din mărturisire în mărturisire, se iţeşte un areal literar, al unei comuniuni ce are aceeaşi pasiune: poezia.

Robert ŞERBAN

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Raidul poeţilor. 72 de interviuri”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top