Poezia ca act de insurgență. Cezar Ivănescu în arhivele Securităţii

Poezia ca act de insurgență. Cezar Ivănescu în arhivele Securităţii

35.00 lei

Asemenea trubadurilor medievali – pe care atît i-a iubit și continuat în poemele și în muzica sa – și-a purtat demn crezul și harul în pieptul despuiat, înfruntînd cu mîinile goale și sufletul plin un regim opresiv ce nu i-a putut veni de hac. Era însă cît pe ce să o facă după plecarea lui din această lume cînd, insidios și perfid cum îi e obiceiul, hidra și-a întins unul din capetele hîde, umbrind neîntemeiat o viață răstignită pe crucea libertății. Nu a fost de ajuns că i s-a hărăzit o moarte brutală și stupidă, ci a mai trebuit să îndure și numeroase semne de întrebare și netrebnice îndoieli, șușoteli cu aer conspirativ și presupuse revelații, ba chiar și din partea unor declarați prieteni și admiratori, ai unora pe care îi ajutase să iasă din anonimat și îi binecuvîntase cu prezența și cuvintele sale ce străbăteau platoșe și țesuturi pînă la sălașul ultim, acolo unde pîlpîie sufletul. Și unde Cezar Ivănescu își punea amprenta inegalabilă asupra celor care i se întîmplau pe aproape.
Iată un motiv în plus pentru care documentele din arhiva CNSAS, selectate și comentate de Ioana Diaconescu, sunt atît de prețioase. Lumina crudă pe care o aruncă asupra existenței unui om urmărit și persecutat întreaga viața vine să șteargă orice brumă de îndoială posibilă privind verticalitatea și integritatea unui spirit neîndurător cu mediocritatea, răutatea, inconsistența și arbitrariul unei societăți strîmbe.

Simona MODREANU

  • An apariţie:: 2017
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 294
ISBN 978-973-37-2093-0 Categorii: ,

Autor: Diaconescu Ioana

Descriere

Asemenea trubadurilor medievali – pe care atît i-a iubit și continuat în poemele și în muzica sa – și-a purtat demn crezul și harul în pieptul despuiat, înfruntînd cu mîinile goale și sufletul plin un regim opresiv ce nu i-a putut veni de hac. Era însă cît pe ce să o facă după plecarea lui din această lume cînd, insidios și perfid cum îi e obiceiul, hidra și-a întins unul din capetele hîde, umbrind neîntemeiat o viață răstignită pe crucea libertății. Nu a fost de ajuns că i s-a hărăzit o moarte brutală și stupidă, ci a mai trebuit să îndure și numeroase semne de întrebare și netrebnice îndoieli, șușoteli cu aer conspirativ și presupuse revelații, ba chiar și din partea unor declarați prieteni și admiratori, ai unora pe care îi ajutase să iasă din anonimat și îi binecuvîntase cu prezența și cuvintele sale ce străbăteau platoșe și țesuturi pînă la sălașul ultim, acolo unde pîlpîie sufletul. Și unde Cezar Ivănescu își punea amprenta inegalabilă asupra celor care i se întîmplau pe aproape.
Iată un motiv în plus pentru care documentele din arhiva CNSAS, selectate și comentate de Ioana Diaconescu, sunt atît de prețioase. Lumina crudă pe care o aruncă asupra existenței unui om urmărit și persecutat întreaga viața vine să șteargă orice brumă de îndoială posibilă privind verticalitatea și integritatea unui spirit neîndurător cu mediocritatea, răutatea, inconsistența și arbitrariul unei societăți strîmbe.

Simona MODREANU

Recenzii

  1. admin

  2. admin

  3. admin

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top