O istorie la purtător sau Deplasarea spre roșu. Despre „Efectul Stalin” în România

36.00 lei

După 1989, sistemul diabolic ideologico-represiv pare a fi dispărut ca un vis urât, însă doar pare, pentru că sechelele grave lăsate de el dăinuie încă.
Dar, pentru reabilitarea unor idei morale fun­damen­tale, pentru restituirea adevărului inclusiv în spiritul ideii de justiție, trebuie scoase la lumină și judecate cât mai multe dintre aceste monstruozități.
Ce era de dorit să se inițieze și să fie dus la bun sfârșit, am spus noi la ora respectivă – începutul anului 1992 – însemna un proces al comunismului, derulat nu numai prin mijloace publicistice, ci și juridice. Cu toate riscurile ce le incumba, am considerat că acest proces era și rămâne până azi una dintre datoriile uriașe ale supraviețuitorilor comunismului, dar mai cu seamă ale instituțiilor de stat abilitate, ca o retro­proiecție din trecut spre viitor.

  • An apariţie:: 2021
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 266
SKU: 978-973-37-2465-0 Categorii: ,

Autor: Ioan Lascu

Descriere

După 1989, sistemul diabolic ideologico-represiv pare a fi dispărut ca un vis urât, însă doar pare, pentru că sechelele grave lăsate de el dăinuie încă.
Dar, pentru reabilitarea unor idei morale fun­damen­tale, pentru restituirea adevărului inclusiv în spiritul ideii de justiție, trebuie scoase la lumină și judecate cât mai multe dintre aceste monstruozități.
Ce era de dorit să se inițieze și să fie dus la bun sfârșit, am spus noi la ora respectivă – începutul anului 1992 – însemna un proces al comunismului, derulat nu numai prin mijloace publicistice, ci și juridice. Cu toate riscurile ce le incumba, am considerat că acest proces era și rămâne până azi una dintre datoriile uriașe ale supraviețuitorilor comunismului, dar mai cu seamă ale instituțiilor de stat abilitate, ca o retro­proiecție din trecut spre viitor.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „O istorie la purtător sau Deplasarea spre roșu. Despre „Efectul Stalin” în România”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top