Marocco

33.00 lei

Prima întrebare pe care mi-o pun atunci când încep o proză este: în ce „cheie” se cere ea scrisă? Răspunsul la această întrebare diferă mult de la o scriere la alta. De foarte multe ori am optat pentru proza situată la graniţa dintre real şi fantastic. Îmi displac operele aşa-zis cerebrale. Consider că o operă de ficţiune nu poate fi cu adevărat gustată de cititorul „normal” decât prin intermediul emoţiei. Iar eu nu scriu pentru cititorul „ciudat”.

Multă vreme n-am crezut în „fragmentarism”; şi nici acum nu cred în fragmentarismul „programatic”. Atât doar că uneori, de o vreme încoace, sunt nevoit să-i recunosc virtuţile expresive. Nu cred în „structuralism”, „deconstructivism” şi în alte „isme”, inclusiv în aşa-zisul „postmodemism”, cel puţin în literatură. O sursă inepuizabilă de inspiraţie rămâne pentru mine copilăria. Mă întorc de fiecare dată acolo ca la o lume primordială, pură, având atu-ul tuturor deschiderilor posibile.

Ceea ce nu înseamnă că nu mă las sedus, nu rareori, de poveştile (aproape) sută la sută imaginate, extrase din eul meu virtual, aflat în contact cu o lume nu mai puţin virtuală.

 

  • An apariţie:: 2018
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 226
SKU: 978-973-37-2215-1 Categorii: ,

Autor: Paul Tumanian

Descriere

Prima întrebare pe care mi-o pun atunci când încep o proză este: în ce „cheie” se cere ea scrisă? Răspunsul la această întrebare diferă mult de la o scriere la alta. De foarte multe ori am optat pentru proza situată la graniţa dintre real şi fantastic. Îmi displac operele aşa-zis cerebrale. Consider că o operă de ficţiune nu poate fi cu adevărat gustată de cititorul „normal” decât prin intermediul emoţiei. Iar eu nu scriu pentru cititorul „ciudat”.

Multă vreme n-am crezut în „fragmentarism”; şi nici acum nu cred în fragmentarismul „programatic”. Atât doar că uneori, de o vreme încoace, sunt nevoit să-i recunosc virtuţile expresive. Nu cred în „structuralism”, „deconstructivism” şi în alte „isme”, inclusiv în aşa-zisul „postmodemism”, cel puţin în literatură. O sursă inepuizabilă de inspiraţie rămâne pentru mine copilăria. Mă întorc de fiecare dată acolo ca la o lume primordială, pură, având atu-ul tuturor deschiderilor posibile.

Ceea ce nu înseamnă că nu mă las sedus, nu rareori, de poveştile (aproape) sută la sută imaginate, extrase din eul meu virtual, aflat în contact cu o lume nu mai puţin virtuală.

 

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Marocco”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top