Alexa Visarion sau destinul vocaţiei. Ecourile amintirii

44.00 lei

Alexa Visarion: destinul vocaţiei! Dar și vocația destinului, ceea ce în teatru, în film, înseamnă enorm. Unii artiști își croiesc un parcurs, cu greu. Alții caută să-și traseze o carieră, cu lejeritate. Toți visează să își impună o operă. Destin, însă, au puțini. Atât de puțini, încât ei – doar ei! – rămân repere de istorie în universul fragil al acestor tărâmuri ce se înrudesc grație lor. Trăiesc în ambele, fiindcă nu se pot regăsi până la capăt în niciunul. Așa, între orizonturile propriilor căutari, se apropie de absolut și de ei înșiși.
Un astfel de creator rămâne Alexa Visarion. Hăruit cu forța metaforei, mângâiat de atingerea marilor simboluri, a știut să fie la fel de original în teatru și în film, la fel de seducător în pedagogia amândurora, fiindcă în ființa lui puternică și delicată deopotrivă e acel ceva al marilor spirite. Ce anume? E greu de răspuns, fiindcă nici Ingmar Bergman, nici Andrzej Wajda sau Peter Brook nu ne pot ajuta să dezlegăm misterul.
Este, probabil, vocația destinului asumat ca paradox, ca o răsplată și ca o pedeapsă, ca un drum către bucurie și către durere, ca o cale spre împlinire și mântuire. Şi este, în mod cert, destinul vocației înțeleasă ca dar de suflet oferit tuturor celorlalți și lumii întregi.

Octavian SAIU

  • An apariţie:: 2022
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 258
SKU: 978-973-37-2541-1 Categorii: ,

Autor: Elena Saulea, Ştefan Anton Saulea

Descriere

Alexa Visarion: destinul vocaţiei! Dar și vocația destinului, ceea ce în teatru, în film, înseamnă enorm. Unii artiști își croiesc un parcurs, cu greu. Alții caută să-și traseze o carieră, cu lejeritate. Toți visează să își impună o operă. Destin, însă, au puțini. Atât de puțini, încât ei – doar ei! – rămân repere de istorie în universul fragil al acestor tărâmuri ce se înrudesc grație lor. Trăiesc în ambele, fiindcă nu se pot regăsi până la capăt în niciunul. Așa, între orizonturile propriilor căutari, se apropie de absolut și de ei înșiși.
Un astfel de creator rămâne Alexa Visarion. Hăruit cu forța metaforei, mângâiat de atingerea marilor simboluri, a știut să fie la fel de original în teatru și în film, la fel de seducător în pedagogia amândurora, fiindcă în ființa lui puternică și delicată deopotrivă e acel ceva al marilor spirite. Ce anume? E greu de răspuns, fiindcă nici Ingmar Bergman, nici Andrzej Wajda sau Peter Brook nu ne pot ajuta să dezlegăm misterul.
Este, probabil, vocația destinului asumat ca paradox, ca o răsplată și ca o pedeapsă, ca un drum către bucurie și către durere, ca o cale spre împlinire și mântuire. Şi este, în mod cert, destinul vocației înțeleasă ca dar de suflet oferit tuturor celorlalți și lumii întregi.

Octavian SAIU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Alexa Visarion sau destinul vocaţiei. Ecourile amintirii”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top