Gustul teatrului

Gustul teatrului

50.00 lei

Carmen MIHALACHE este absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti.

Critic de teatru, membră UNITER (Uniunea Teatrelor din România) şi a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.

Director al Revistei ATENEU, Bacău.

Eseistă şi publicist cultural cu o îndelungată activitate în presa culturală şi în cea cotidiană, realizatoare de emisiuni culturale la radio şi televiziunile locale. Semnează rubrica de teatru în revista Ateneu din 1981 şi este colaboratoare permanentă la revista Teatrul azi. De-a lungul timpului, a colaborat şi la alte reviste: Teatrul, Cronica, Cronica veche, Contemporanul, Tribuna, Scriptor, Vitraliu.

Volume publicate: Logică de femeie, Unora le place teatrul, Magia amintirii. Dialoguri în atelier, Urât mai trăiţi, domnilor!, Carte cu Ilie Boca, Teatru la filtru, Hublou.

I s-au decernat mai multe premii şi distincţii, cel mai recent fiind Premiul pentru întreaga activitate de critică şi istorie teatrală acordat de Senatul UNITER în 2025.

  • An apariție: 2025
  • Format: 13 x 20.5 cm
  • Număr de pagini: 198
ISBN 978-973-37-2895-5 Categorii: ,

Autor: Mihalache Carmen

Descriere

Carmen Mihalache are conştiinţa vocaţiei critice şi a obligaţiilor fundamentale fără de care nu există conştiinţă critică. Ea se înscrie în sfera în care putem vorbi despre arta criticului, artă ce se identifică în mod necesar cu capacitatea cunoaşterii de oameni şi de caractere; la care se adaugă bucuria interioară, participarea emoţională, voluptatea descoperirii şi judecării faptului artistic. Disponibilităţile ei interioare fac posibilă detaşarea, ieşirea din „pielea proprie” şi intrarea în cea a creatorilor şi a personajelor; sunt celebrele „metamorfoze” de care vorbea Sainte-Beuve şi pe care le desluşim în scrisul ei, cum desluşim şi capacitatea trăirii valorii şi a originalităţii actului artistic, permanenta şi superioara satisfacţie în faţa acestuia. Este o satisfacţie estetică decurgând din reflexul culturii. Căci Carmen Mihalache se manifestă, înainte de toate, ca un om instruit, discernământul ei critic fiind rezultatul exerciţiului îndelungat al culturii.

Ştefan OPREA

 

Dintr-un portret de grup al oamenilor de cultură din Bacău nu poate lipsi Carmen Mihalache, critic de teatru şi, din 2002, redactor-şef al revistei Ateneu. Spirit inventiv, adeseori paradoxal, Carmen Mihalache îi surprinde frecvent pe cei din jur prin exuberanţă, prin combaterea explozivă a conformismului, printr-o frenezie a participării la viaţa publică. Volumul de publicistică Urât mai trăiţi, domnilor! (cu o copertă splendidă, desenată de Constantin Ciosu), cuprinde articole referitoare, cele mai multe, la teatru (spectacole, cărţi etc.), dar pentru că autoarea nu poate rămâne multă vreme prizoniera unui domeniu, pentru că firea sa participativă şi curiozitatea sa intelectuală insaţiabilă o determină să evadeze mereu spre alte orizonturi, acest volum poate fi considerat un document despre viaţa noastră de azi. Pentru că, indiferent despre ce scrie, autoarea se gândeşte la viaţa noastră de azi. Într-un sclipitor eseu despre Cehov, ea constată că „spaima” marelui scriitor rus din secolul nouăsprezece („de gol, de vieţuirea fără noimă, de adâncirea în prostie a oamenilor”) ar fi întru totul justificată şi în prezent.

Această mişcare de argint viu o au toate textele din carte. Autoarea ştie nu numai să respingă, ci şi să admire, cu entuziasm şi tandreţe, cu bucuria comunicării. Articolele sale despre Clody Bertola, Ştefan Iordache, Cătălina Buzoianu, Andrei Şerban, Alexander Hausvater ş.a. sunt variante ale unei exclamaţii cu sens invers: iată că se poate trăi şi frumos, domnilor!

Alex ŞTEFĂNESCU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Gustul teatrului”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top