Un înţelept pe corabia trufiei

Un înţelept pe corabia trufiei

40.00 lei

Nicolae GEORGESCU s-a născut la
6 septembrie 1950 în satul Jupâneşti, judeţul Argeş. A absolvit Facultatea de limbi clasice în 1973, după care a fost profesor un timp, apoi bibliotecar la Biblioteca Academiei Române.
În 1980 a debutat cu critică literară la revista Luceafărul a Uniunii Scriitorilor din România. A fost un timp redactor principal la Viaţa Culturală a Capitalei, apoi a întemeiat, împreună cu Mircea Mâciu, sub directoratul acad. Mihail Drăgănescu, revista Academica a Academiei Române. În 1997 şi-a susţinut doctoratul la Universitatea din Bucureşti, ajungând la gradul de profesor universitar (2004).
A publicat cărţi de istorie literară, de eminescologie, ediţii dar şi romane. Din anul 2005 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din anul 2007 este membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOŞ). Este un reper mai ales în domeniul eminescologiei, studiile sale fiind foarte des citate, comentate, combătute, aprobate, completate. Ca metodă de cercetare şi-a impus mai întâi respectul faţă de trecut, apoi iarăşi respectul faţă de trecut şi în al treilea rând tot respectul faţă de trecut. Deviza lui este şi cea a lui N. Iorga: Nu poţi iubi ceea ce nu cunoşti.

  • An apariție: 2023
  • Format: 13 x 21 cm
  • Număr de pagini: 200
ISBN 978-973-37-2670-8 Categorii: ,

Autor: Georgescu Nicolae

Descriere

Este cazul să spunem, în final, că după cercetări de suprafaţă, datorate mai ales unor oameni care n-au meditat îndelung pe textele eminesciene si n-au trecut prin toată bibliografia care le putea sta la dispoziţie, cartea lui N. Georgescu trebuie salutată cu toată bucuria. Ea deschide un drum nou, în editarea poeziei lui Eminescu, pe care se impune să-l urmeze toţi viitorii cercetători. Este, după părerea mea, ghidul obligator pentru toţi cei care vor poposi, de azi înainte, pe textele eminesciene.
Gavril ISTRATE
28 iunie 1883 este o cheie hermeneutică pentru istoria românească modernă şi ea marchează înlăturarea lui Eminescu de la făurirea destinului românesc. De atunci, orice mişcare politică ce şi-l revendică este marginalizată şi descrisă în culori sumbre. (…) Nu ştiu dacă N. Georgescu şi-a dat seama pe deplin de importanţa concluziilor sale la care a ajuns după investigaţii arhivistice de peste 15 ani. În orice caz, punctul nodal al cercetărilor este ziua de 28 iunie 1883, ziua condamnării la moarte civilă a geniului eminescian. Cei mai mulţi comentatori – şi n-au fost puţini seduşi îndeobşte de unele aspecte senzaţionale – au trecut cu seninătate pe lângă mesajul cărţii. Numai urmaşii peste timp ai celor care au semnat „sentinţa” morţii civile a poetului au înţeles bine „primejdia” şi au încercat s-o ridiculizeze, reducândo la senzaţionalul ieftin.
Theodor CODREANU

De acelaşi autor( selectiv):

A doua viaţă a lui Eminescu. Bucureşti, Europa Nova, 1994;
Cercul strâmt. Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu. Bucureşti, Floare albastră, 1995;
Eminescu şi editorii săi, Vol. I-II. Bucureşti, Floare albastră, 2000;
Moartea antumă a lui Eminescu (1883-1889), Chişinău, Cartier;
Cu Veronica prin Infern. I. Cartea regăsirilor, II. Cartea despărţirilor, Iaşi, Ed. Princeps edit;
Recife. Eseuri de oceanografie literară, Bucureşti, Floare albastră, 2005;
Un an din viaţa lui Eminescu (martie 1881-aprilie 1882), Bucureşti, Ed. Floare albastră;
Scrisul, ca o taină. Bucureşti, Floare albastră, 2008;
Boala şi moartea lui Eminescu. Documente, Mărturii, Ipoteze prezentate şi comentate, Bucureşti, Floare albastră, 2014;
Din misterele literaturii române. Ediţia princeps Eminescu, Târgovişte, Bibliotheca, 2015;.
M. Eminescu: Luceafărul. Ediţie critică de
N. Georgescu, Bucureşti, Floare albastră, 1999;
M. Eminescu: Antologie şcolară. Prefaţă, antologie, note, tabel cronologic de N. Georgescu, Ager, Bucureşti;
M. Eminescu: Poezii, I, Satire, Bucureşti, Floare albastră, 2002;
M. Eminescu: Poezii. II. Singurătate-Rugăciune. Ediţie critică sinoptică de
N. Georgescu, Bucureşti, Floare albastră, 2003;
Mihail Eminescu: Poesii. Ediţie critică, studiu introductiv, comentarii filologice de N. Georgescu, Bucureşti, Academia Română, 2012;
Mihai Eminescu: Opere. Poezii. Ediţie critică de Perpessicius, Bucureşti, Academia Română, Fundaţia Naţională pentru ştiinţă şi Artă, 2013.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Un înţelept pe corabia trufiei”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top