După moartea lui Ioan, regele Ungariei ocupate de germani, Suleiman Magnificul a fost rugat să elibereze Buda din mâinile germanilor. Tânărul rege a venit, împreună cu nobilimea Ungariei,
în tabără pentru a-l ruga. Sultanul a poruncit îndată să se pregătească o masă strălucită.
L-a lăsat pe Vizir să-i invite pe nobilii unguri, iar fiul său Selim trebuia să-l invite pe tânărul rege la masă. Sultanul i-a spus fiului său: „Să-ţi aduci mereu aminte, fiule, că eu sunt tatăl tău natural, iar acestuia îi sunt tată spiritual. După moartea mea, să-l iubeşti ca pe fratele tău, să ai grijă de el şi de regatul său”. După masă, Vizirul i-a spus Sultanului: „Iată, atotputernice împărate, acum ai ocazia de a-ţi supune toată Ungaria cu o singură lovitură de sabie”. Sultanul s-a mâniat foarte de cuvintele Vizirului, cel puţin s-a prefăcut foarte mânios, şi zise: „Imperiul Otoman nu are nevoie să se lărgească nici prin trădare, nici prin fraudă, nici prin perfidie, cu atât mai puţin prin uciderea nedreaptă a acestor nobili, care vin să ceară protecţia noastră, ci doar prin arme şi luptă deschisă.
Negreşit, Ungaria va veni odată sub dominaţia otomană.
O probă pentru asta este chiar ce se întâmplă astăzi sub ochii noştri”. Prin natura lor, turcii sunt meşteri la vorbe frumoase.
Dimitrie CANTEMIR, Istoria Imperiului Otoman
Recenzii
Nu există recenzii până acum.