A trecut şi ediţia din acest an a Bookfest la Bucureşti, cu Polirom (director Silviu Lupescu) şi Paralela 45-Cartea Românească (director Călin Vlasie) în prim plan, cu cărţi originale semnate de autori români (slavă cerului, editorii noştri de top au pus pariu în 2017 pe literatura română, mai mult decât în alţi ani), la care s-a adăugat cu succes şi Editura Junimea (director Lucian Vasiliu). M-am bucurat să prezint, aici, o carte „altfel”, semnată de Radu Cernătescu, la o lansare specială. Am spus:

Volumul Arcanosophia. Repere pentru o fenomenologie a misterului (Editura Junimea, decembrie 2016, 530 p.) se vrea o altfel de istorie a filosofiei oculte, văzută prin prisma aplicaţiilor hermeneutice. Paradoxal, dacă în Universitatea din Amsterdam (UvA) poţi auzi azi numele lui Zamolxis rostit în strânsă şi directă legătură cu istoria filosofiei oculte, în universităţile din România, profesorii de filosofie habar nu au că un Agrippa l-a decretat pe get, în Cartea I din De occulta philosophia (1530), unul dintre inventatorii (inventores) filosofiei oculte. Mai mult, mediul nostru academic neagă vehement până şi existenţa acestei discipline, istoria filosofiei oculte fiind considerată, dacă nu un „moft interbelic”, un „nonsens”. Răzbunarea filosofiei oculte se cheamă însă Leibniz, Nietzsche, Heidegger şi alţi filosofi „culţi” care nu pot fi înţeleşi pe deplin fără glosele acestei filosofii marginale, năpădită azi de mistificările şi de miticizările profesorilor noştri universitari. (Din prezentarea făcută cărţii pe „Occult Philosophy”, blogul lui Radu Cernătescu).

Această carte a artei magiei, a ştiinţei oculte, care subliniază că „misterul stă la temelia culturii” (ea îţi pune în valoare sufletul), a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, acordate în acest an, la „Eseu”, motiv de mândrie şi pentru un cititor avizat. La începutul acestui an, în ianuarie, Radu Cernătescu „din Reşiţa” a primit Premiul de excelenţă Mihai Eminescu la Suceava-Putna „pentru exegeză şi editologie eminesciană” pentru volumul „Antiparadisul lui Mihai Eminescu”, apărut anul trecut… Adică, în sfârşit, i se recunoaşte valoarea aparte. Nu mai e demonizat, nu mai e minimalizat pentru preocupările sale legate de marginala „cunoaştere luciferică”, în numele unui academism bătut în cap, ci e evidenţiat la vârf. Un Radu Cernătescu sclipitor, eu îi sunt un admirator vechi, acolo unde îi văd semnătura (de la o vreme, în România literară, spre lauda revistei) îl citesc sincer impresionat. Contestatarilor, el le accentuează o vorbă a lui Nietzsche, unul dintre cei mulţi care au repus filosofia ocultă acolo unde îi este locul, ca înaintemergătoare a tuturor ştiinţelor, ţinând să îi amintească omului modern datoria pe care o are faţă de această tradiţie ocultă: „Credeţi oare că ştiinţele ar fi apărut şi ar fi crescut mari dacă magicienii, alchimiştii, astrologii şi vrăjitoarele n-ar fi alergat în fruntea lor ca înaintaşi, înaintaşi care prin preziceri şi amăgiri trebuiau mai întâi să trezească setea, foamea şi plăcerea gustului pentru puteri ascunse şi interzise?”. Ce e cu această carte impozantă, „Arcanosophia”? Remarcă autorul: „Noi o numim Arcanosophia pentru a-i sublinia domeniul de interes: misterul”. Arcane fr. e egal cu mister, taină, ascuns, secret. Filosofia făcând din mister un vehicul de ridicat fiinţa la cer…

„În locul termenului consacrat de Paracelsus şi de Agrippa, de filozofie ocultă, noi îl preferăm pe cel de Arcanosophie, scrie Radu Cernătescu, termen sintetic care ilustrează nu atât manopera misterului, cât, mai ales, teoretizarea lui. Arcanosophia ar fi, aşadar, o filozofie a filosofiei oculte, un termen prin care dorim să subliniem că misterul a fost şi rămâne esenţa unei discipline marginale care şi-a propus ca scop celălalt versant al fiinţei”… Pe de o parte, lumea sensibilă, a luminii şi prospecţiei, pe de alta, cea magică, a întunericului şi a introspecţiei, continuă Radu Cernătescu: „În ce ne priveşte, volumul de faţă va încerca să sondeze întunericul luminos al arcanelor, pornind însă în sens invers, dinspre exemplificările artei înspre misterele care au trezit interesul fanteziei. Vom avea surpriza să regăsim în opere de artă aparent cuminţi o comunitate fără identitate care a pus tradiţia luciferică la temelia democraţiei, a liberalismului, a modernismului, realizări cu care se mândreşte azi omul raţional, dar care aparţin în egală măsură, poate chiar mai mult, gândirii oculte”… E de ajuns să frunzăriţi numai titlurile din Cuprinsul „Arcanosophiei”, să vă lămuriţi (de la „Impresii kabbalistice din paradisul dantesc” la „Diavolul din spatele cuvintelor”, şi de la „Sincronismul tradiţionalismului românesc” la „Peripatetica Dada”) – să vă lămuriţi că motorul întregii cunoaşteri umane se află în afara lumii, în iraţionalitatea ei şi că îndeosebi creatorii artistici au făcut din mister o putere fără egal din sufletul lor… Sau titlul semnificativ: „De la alchimistul poet la poetul alchimist”. Mie mi-a adus apă la moară, înţelegând din „Arcanosophia” că poetul are o conştiinţă magică, o gândire de dincolo de raţiune şi că stilul lipsit de claritate, cu sens învăluit (conceptul de dificultate, în sine), e sinonim al misterului – „cu cât dificultatea e mai mare, cu atât mirarea este mai profundă, iar înţelepciunea, pe care o eliberează, e mai aproape de Adevărul Suprem”. În condiţiile în care poezia, simbol al sufletului gânditor, al cunoaşterii oculte, e mereu pe drumul aflării esenţelor. Că poezia e o alchimie spirituală, o amestecare de cuvinte magice (odată ce avem „o transpunere a sinelui în cuvântul lui Dumnezeu”)… E o superbă justificare a versurilor care vin de dincolo de marginile cunoaşterii – personal scriu numai spontan de când mă ştiu şi-mi e imposibil să-mi explic mecanismul creaţiei. Exprimarea poetică, spune Radu Cernătescu, e egală cu „aflarea aurului în spirit”. Putem vorbi de limbajul alchimic (făcând din metaforă un principiu ordonator). Poemul, citez din „Arcanosophia”, garantează existenţa unui mister. Poezia poate fi înţeleasă, astfel, şi ca împărtăşanie magică, privind dinspre creatorul literar. Privind dinspre cititor: poezia poate fi înţeleasă „ca o experienţă mistică”…

Liviu Ioan Stoiciu

[„Bucovina literară”, nr. 5-6 (315-316), mai-iunie, 2017]