Dosar de presa
O poezie aflată la intersecția dintre contingent și înalt scrie Nicolae Panaite, în cel mai recent volum al său, Ziua verde (Editura Junimea, 2019), un poet care și-a conservat starea inițială, poeticitatea genuină, suflul pacificator al cuvântului într-o lume a dezordinii, în care viața este o insomnie iar aspirația spre absolut se traduce prin „așteptarea”
Gabriel Chifu este, aşa cum s-a spus, un poet intergeneraționist, de tranziție de la neomodernism la postmodernism. Întoarcerea la accidentul cotidian, subiectiv, la narativitatea deconstruită, la istoria interioară este prezentă în noua sa carte – O viață. Pagini dintr-o epopee efemeră, cu explicația: stări, tablouri, însemnări, firimituri epice, psalmi, viziuni (Editura Junimea, Iași, 2020). Titlul
Un volum care dezvoltă o paletă largă de teme și motive este Pescar de cuvinte (Editura Junimea, 2019) semnat de Ioan-Radu Văcărescu, o demonstrație de virtuozitate poetică care îi fixează poetului sibian un loc bine determinat în cadrul Generației 80. Trăsăturile de bază ale poeziei din acest volum derivă din amestecul de inocență și miracol,
Un debut care se cere confirmat. Pe manșeta copertei a doua scrie că Iris A. Knieling este născută în 1997 și a absolvit Colegiul de Artă Octav Băncilă din Iași. După ce citești micul roman, care poate fi considerat și un lung poem în proză, îți dai seama că studiile de artă nu sunt deloc întâmplătoare, pentru că ea
Poetul, fost redactor al Revistei „Ateneu”, a primit pentru volumul Cartea lui Mircea. Canal” (Iaşi, Ed. „Junimea”, 2020) prestigiosul premiu, acordat de Revista „România literară”. În eseul „Acrobatul metaforei”, Daniel-Ştefan Pocovnicu, oprindu-se la volumul premiat, afirmă: „Gravitatea subiectului acestor cântece lirice, forjate sub presiunea concentraţionară a anilor ’50, ce cu greu s-ar putea numi chiar
Primul număr (dublu) al anului se deschide cu un poem semnat de Ion Hadârcă, poem ce prefigurează un drum ascensional: „Cineva-mi flutură/ pe dinaintea vieţii/ câte o zi rătăcită/ dintr-o limbă de moarte// cineva numără/ câte-n lună şi-n stele/ şi pe toate le-nşiră/ pe muchia coasei// cineva scutură/ plapuma cerului/ de puf îngeresc/ peste-un ciot
Poemele din volumul Cotidiene pariziene spun povești de viață, pe cât de simple, pe atât de complexe, dezvoltând un fior epic. Firescul se îngemănează natural cu irealul, cu iluzia, spre o distingere din ce în ce mai dificilă, totul spre a ilustra bucuria de nestăvilit de a fi viu, a cărei încununare este iubirea, fie ea
să fiţi vii atunci când scrieţi, morţii nu scriu, morţii nu citesc poezie („Patetica”–după AAG) Moartea literaturii (Bibliotecile-cimitir) Din cartea recent apărută a prietenului nostru nemţean, Adrian Alui Gheorghe, poet important, aflat în plutonul optzecist fruntaş (pe care noi l-am ridica la rangul de poet european) ne-a atras atenţia poemul amplu Comedia literaturii. Reloaded,
Până la apariția unei ”integrale” a operei lui Luca Pițu, absolut necesară pentru recuperarea unuia dintre cei mai spectaculoși eseiști din literatura noastră, numele acestuia circulă în comentariile congenerilor, este citat, este comentat, este regretat. Pentru că textele lui Luca Pițu, cele din cărți sau cele din paginile risipite în reviste, au ceva din zvârcolirea
Ars docendi. Ortoepie şi Ortopedie. Arta de a învăţa presupune mai întâi arta de a scrie şi arta de a citi. Concomitente, cele două iniţieri nu pot fi despărţite. Ambele fiind la fel de primejdioase, dacă nu sunt însuşite în litera şi în duhul lor, fără a le stâlci, fără a le altera înţelesul inerent.
Gheorghe Vidican, poetul de la Oradea, a debutat în 1994 cu volumul Singurătatea candelabrului, publicând apoi, după 2003 (după ce a împlinit, așadar, vârsta de cincizeci de ani) numeroase culegeri de versuri. Despre cea din 2016, Urma lui Ulysses, mi-am exprimat părerea la timpul potrivit și, parcurgând recentul volum al lui Gheorghe Vidican, Înflorirea frigului
Nu se poate spune că știm prea multe despre Costache Conachi și epoca sa: o epocă tulbure, aparținând deopotrivă „lumii vechi”, fanariote, cu ale cărei ultime două-trei decenii coincide, și celei „noi”, de transformări structurale care, după 1830, aveau să ducă la edificarea României moderne. Opera lui Conachi este ceva mai cunoscută decât biografia scriitorului.
