Un strigăt pe Nistru

Un strigăt pe Nistru

33.00 lei

Dragă cititor,

Un strigăt pe Nistru este o carte de citit în singurătate, fără a o lăsa din mână nici pentru o clipă.
E ca o simfonie.
Despre această carte, a vorbi în termeni obișnuiți, a o analiza, ar fi să comiți un sacrilegiu. Este expresia simbolică, exhaustivă a destinului românilor pe acest pământ. Dar este și o minunată poveste de dragoste între doi crucificați și trimiși spre Marea Neagră pe apa Nistrului, care, până la urmă, se reîntâlnesc, dar nu se regăsesc.
Cred că este o operă perfectă, și cu aceasta am spus totul.
Gheorghe Budeanu a oferit cititorului cu ani în urmă tulbu­ră­toarea sa culegere de reportaje despre războiul din 1992, declan­șat de separatiști la Nistru – Transnistria în flăcări. El însuși s‑a băgat în toiul acelor evenimente.
Literatura noastră aștepta un asemenea roman.
Un strigăt pe Nistru – romanul lui Gheorghe Budeanu – este una din necesarele cărți ale acestor vremuri complicate, pe care le traversăm noi, tot neamul românesc, de la Nistru la pădurile Făgărașului – între Războiul de Independență de ieri și o Reunire de mâine.
Doamne, ajută – pentru cititor! Recunoștința noastră, frate Gheorghe!

Vladimir BEȘLEAGĂ
19 iunie 2019

  • An apariţie:: 2020
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 194
ISBN 978-676-37-2380-6 Categorii: ,

Autor: Budeanu Gheorghe

Descriere

Dragă cititor,

Un strigăt pe Nistru este o carte de citit în singurătate, fără a o lăsa din mână nici pentru o clipă.
E ca o simfonie.
Despre această carte, a vorbi în termeni obișnuiți, a o analiza, ar fi să comiți un sacrilegiu. Este expresia simbolică, exhaustivă a destinului românilor pe acest pământ. Dar este și o minunată poveste de dragoste între doi crucificați și trimiși spre Marea Neagră pe apa Nistrului, care, până la urmă, se reîntâlnesc, dar nu se regăsesc.
Cred că este o operă perfectă, și cu aceasta am spus totul.
Gheorghe Budeanu a oferit cititorului cu ani în urmă tulbu­ră­toarea sa culegere de reportaje despre războiul din 1992, declan­șat de separatiști la Nistru – Transnistria în flăcări. El însuși s‑a băgat în toiul acelor evenimente.
Literatura noastră aștepta un asemenea roman.
Un strigăt pe Nistru – romanul lui Gheorghe Budeanu – este una din necesarele cărți ale acestor vremuri complicate, pe care le traversăm noi, tot neamul românesc, de la Nistru la pădurile Făgărașului – între Războiul de Independență de ieri și o Reunire de mâine.
Doamne, ajută – pentru cititor! Recunoștința noastră, frate Gheorghe!

Vladimir BEȘLEAGĂ
19 iunie 2019

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Un strigăt pe Nistru”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top