Literatura ca povară: interviuri cu scriitori români şi străini

33.00 lei

Ana BLANDIANA: Eu însămi am scris, totuşi, prea multe cărţi, iar lite­ra­tura a devenit ceva nefolositor; există, în ultima vreme, o inflaţie de vorbe, de cuvinte. Oare, de ce se scrie aşa de mult, inclusiv la noi în România? Mulţi scriitori idealizează literatura, care este ceva strălucitor, o formă deosebită, dar se scrie şi pentru bani.

Norman MANEA: Creativitatea este un enorm dar fragil care ne com­pensează, fie şi parţial, pentru haosul din jurul şi dinafara noastră, dacă nu şi din noi înşine. Contemporaneitatea noastră este rapidă în schimbări drastice şi ten­siunile nu se pacifică. Arta şi cărţile îşi joacă tot mai riscant, azi, destinul lor mereu mai ameninţat.

Dan C. MIHĂILESCU: Cum zeii la care se închină „les nouveaux riches”, adică „baştanii” şi „gherţoii” care domină momentul, sunt Cardul, Grătarul şi Terasa, e limpede că lectura, cartea, frumosul, armonia, măsura, cultul simplităţii şi nobleţea spirituală intră la capitolul lux păgubos.

Liviu Ioan STOICIU: Scriitorii în particular formează o litera­tu­ră. Avem în con­ti­nuare o mare problemă cu traducerea din limba română a scriito­rilor noştri în limbi de circulaţie internaţională, traduceri care fac mari deservicii cărţilor lor. Încep să cred că limba română e intraductibilă, tradu­cerea îi pierde din farmec.

  • An apariţie:: 2022
  • Format:: A5
  • Număr de pagini:: 224
SKU: 978-973-37-2521-3 Categorii: ,

Autor: Iulian Cătălui

Descriere

Ana BLANDIANA: Eu însămi am scris, totuşi, prea multe cărţi, iar lite­ra­tura a devenit ceva nefolositor; există, în ultima vreme, o inflaţie de vorbe, de cuvinte. Oare, de ce se scrie aşa de mult, inclusiv la noi în România? Mulţi scriitori idealizează literatura, care este ceva strălucitor, o formă deosebită, dar se scrie şi pentru bani.

Norman MANEA: Creativitatea este un enorm dar fragil care ne com­pensează, fie şi parţial, pentru haosul din jurul şi dinafara noastră, dacă nu şi din noi înşine. Contemporaneitatea noastră este rapidă în schimbări drastice şi ten­siunile nu se pacifică. Arta şi cărţile îşi joacă tot mai riscant, azi, destinul lor mereu mai ameninţat.

Dan C. MIHĂILESCU: Cum zeii la care se închină „les nouveaux riches”, adică „baştanii” şi „gherţoii” care domină momentul, sunt Cardul, Grătarul şi Terasa, e limpede că lectura, cartea, frumosul, armonia, măsura, cultul simplităţii şi nobleţea spirituală intră la capitolul lux păgubos.

Liviu Ioan STOICIU: Scriitorii în particular formează o litera­tu­ră. Avem în con­ti­nuare o mare problemă cu traducerea din limba română a scriito­rilor noştri în limbi de circulaţie internaţională, traduceri care fac mari deservicii cărţilor lor. Încep să cred că limba română e intraductibilă, tradu­cerea îi pierde din farmec.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Literatura ca povară: interviuri cu scriitori români şi străini”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top