România în derivă

România în derivă

40.00 lei

Răsvan POPESCU (născut în 1962, la Bucureşti) urmează Facultatea de Inginerie Geologică şi Geofizică din cadrul Universităţii Bucureşti, unde îl are ca profesor pe Emil Constantinescu. După absolvire lucrează în minele de cărbune din Valea Jiului. Experienţa îi va inspira romanul Prea târziu, ecranizat de Lucian Pintilie.

După revoluţie activează în presa scrisă şi audiovizuală, este corespondent BBC şi apoi redactor în cadrul TVR. În 1996 intră în structurile guvernamentale, ca secretar de stat cu informaţiile publice. Un an mai târziu devine purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, conducând apoi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) ca preşedinte şi vicepreşedinte.

Dintre cele douăsprezece volume de proză publicate, şapte au fost ecranizate. Activ şi ca poet, cu trei volume, cel mai recent intitulat Antiage.

  • An apariție: 2025
  • Format: 11.5 x 20
  • Număr de pagini: 132
ISBN 978-973-37-2965-5 Categorii: ,

Autor: Popescu Răsvan

Descriere

Cartea de atitudine civică a lui Răsvan Popescu confirmă încă o dată calificativul de om-orchestră al unui scriitor, scenarist, poet care abordează cu acelaşi talent şi ziaristica de opinie, una care i s-a impus şi de contextul politic românesc actual.

Jurnalismul lui Răsvan Popescu este, cum îl şi defineşte, unul prioritar cultural, mai puţin agreat în publicistica autohtonă.

Circoteca naţională la care asistăm sideraţi este inspirat creionată de un scriitor care confirmă, prin România în derivă, capacitatea de analiză sine ira et studio, nu mai puţin disponibilitatea intelectuală de adecvare a scriiturii la cerinţele timpului.

Cassian Maria SPIRIDON

 

Trăim într-o nevroză. În dezinformare, confuzie şi neputinţă. România în derivă este o carte despre cele ce s-au întâmplat, mai mult rele, care ne-au adus în coada clasamentelor europene. Însă, dincolo de faptele, de evenimentele şi deraierile consemnate, este o carte despre criza de sens.

În căutarea unei ieşiri…

Răsvan POPESCU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „România în derivă”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top