Fragmente din Marele Timp. Versuri panlirice. Prozopoeme sentențioase

Fragmente din Marele Timp. Versuri panlirice. Prozopoeme sentențioase

33.00 lei

Emilia STAJILA, doctor în filologie, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (filiala Chişinău).

A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, Specializarea Limba şi literatura română – Limba engleză. Master la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, Programul Literatura română în context european. Doctorat în filologie la Universitatea de Stat din Moldova.

A publicat în reviste precum Convorbiri literare, Poezia, Literatura şi arta, Literatura şi Arta, Viaţa Basarabiei, Buletinul „Mihai Eminescu”, Feedback, Poesis, Mozaicul, Realităţi culturale etc., precum şi articole de specialitate în Akademos, Revista de Ştiinţe Socioumane; Integrare prin cercetare şi inovare, Philologia; Polifonii Culturale, Caiete macedonskiene Pitannâ lìteraturoznavstva (Problems of Literary Criticism) şi altele.

Volume publicate: Miteme orientale în poezia românească a secolului XX: Al. Macedonski, Ion Minulescu, Ion Barbu, Bucureşti; Editura Academiei Române, 2023.

Premii literare: Diplomă de excelenţă pentru debut publicistic (Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, 2022); Laureată a săptămânalului Literatura şi Arta (Critică literară, 2023); Diplomă de excelenţă pentru profunzimea cercetării, a exegezei operei macedonskiene şi promovarea poeziei lui Alexandru Macedonski în Republica Moldova (2023); Diploma of excellence Euroinvent Book Salon (Miteme orientale în poezia românească a secolului XX: Al. Macedonski, Ion Minulescu, Ion Barbu, 2024).

  • An apariție: 2025
  • Număr de pagini: 142
ISBN 978-973-37-2917-4 Categorii: ,

Autor: Stajila Emilia

Descriere

Înfeudată zeiţei Tristeţii şi unui cotidian obosit, cufundat în rutină, unui anotimp bacovian ,,al nevrozelor veşnice” şi al ,,cuvintelor îmbibate cu plumb”, al lalelelor (substitut al macedonskienelor roze) ce mor, poeta transcrie, în ritmul picăturilor de ploaie clipe repezi, ,,colorate” sau clar/ obscure, care sunt fragmente din Marele Timp.

Meritul Emiliei Stajila în calitate de om de ştiinţă şi de poetă e acela de a angaja într-un dialog interactiv despre om, destin, care e un dat providenţial şi joc, despre timpul care fuge şi despre ceea ce se întâmplă nefiresc şi nedorit în societatea noastră, care generează un vibrant strigăt existenţial.

Mihai CIMPOI

 

Dincolo de spectrele tandre ale ecoului de romanţă târzie (cu tuşe din Bacovia – amurg violet, Cehov – livada cu vişini sau Magda Isanos – zeiţa Tristeţe), din poemele Emiliei Stajila transpare/se aude un alt registru, uşor autoironic, parcă delectându-se cu jocul inventat, cu Fragmente din Marele Timp, cu suvenirele din scrinul mătuşii uitate – ale Poeziei clasice, mai torcând arareori la fuiorul rimelor şi ritmurilor încă bune de ţesut/ împletit dantelării.

Dacă în discretele sale efuziuni pan-lirice autoarea riscă să balanseze între pericolele locului comun (,,vin alte piane, condeie, culori pastelate…/ ce, totuşi, nu-s noi, par a fi demodate”) şi ,,dilemele veşnice din hăul ascuns”, atunci în Prozopoemele sentenţioase se resimte un spirit format în buna tradiţie a culturii clasice şi moderne, având toate şansele să devină o voce distinctă a liricii feminine pan-româneşti.

Ion HADÂRCĂ

 

Suflet dornic de mâine

O amintire. Un gând. Tristeţe.
Părere de rău. Deznădejde.
Un strop de lumină.
Un foc de speranţă. Credinţă. Un gând.
Curaj şi râvnire. Dor de viitor.
Luptă în suflet. Dorinţa izolării.
Cutezanţă. Lume infimă. Nostalgie.
Tristeţe. Pocăinţă. Inimă grea.
Apoi dezgolire-a păcatului.
Răzvrătire. Duel cu propriul eu.
Agonie. Distanţă. Cale către veşnicie.
Sârguinţă. Ispite. Patimi. Război.
Dialog cu trecutul. Monologul visului.
Inspiraţia prezentului. Puterea trecerii.
Amintiri strivite. Dorinţa de a exista.
Suflet dornic de mâine. Calendarul în minte.
Încă o noapte. Un somn. O nouă zi cu soare…

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Fragmente din Marele Timp. Versuri panlirice. Prozopoeme sentențioase”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top