Necontenit în căutarea altora şi în perpetuă căutare de sine, expansiv şi retractil, liric şi excedat de gânduri – profilul lui Dorin Popa, un complicat, se diferenţiază prin ne-stare; fervorile sale (adesea la rece) amintesc de marii neîmpăcaţi ai tuturor timpurilor.
Constantin CIOPRAGA
În Utopia posesiunii am găsit lucruri care s-au potrivit cu gândirea mea. Ceva de acolo se potriveşte cu gândirea mea! Dorin Popa a înţeles ce am înţeles şi eu: misterul răului. Misterul răului – cauza răului, de fapt, – stă în egocentrism. Dorin Popa a înţeles asta şi a sesizat tocmai autenticitatea noastră acolo. De aceea ne-am întâlnit în gândire.
Apoi, volumul Fără întoarcere m-a şocat de-a dreptul, m-a uluit! Cu adevărat, m-a uluit. Da, este om ales domnul Dorin Popa.
Preot Constantin GALERIU
Cine vrea să-l cunoască în adevăr pe Dorin Popa se poate înşela pornind de la personajul care se mişcă printre noi.
Poet şi publicist, dascăl de la un timp şi om al cetăţii, când retractil şi tăcut, când agresiv şi dezinvolt, el trebuie abordat mai ales prin cărţile sale, fie acestea de poezie autentică, repede impusă în peisajul nostru literar, de convorbiri cu personalităţi ale timpului sau de comentarii politice şi culturale. Nota lor comună, cea mai frapantă, e căutarea insistentă a adevărului, oricât de dureros în spaţiul social ca şi în cel lăuntric.
Alexandru ZUB
lali200380 –
Sprijinit pe anotimp, sentimente si momente memorabile sau nu, drum, timp si distante cu altfel de masuratori-un univers fascinant sarbatorescului-“poveste din era noastra” volumul de poezii “Dupa 22 de ani” al poetului Dorin Popa impresioneaza prin contructii poetice, deosebite, arhitectura seducator urbana, universitara in atributele si valorile literare ale prezentului.
Cristina Turiceanu
monica.negoescu –
Recunosc ca nu prea citesc poezie contemporana dar in cazul d-lui Dorin Popa fac o exceptie.Descoperit absolut intamplator pe facebook..Multumesc facebook!(n-as fi crezut sa ajung sa afirm asta).
Stiu ca voi incerca emotii/sentimente citind versurile domniei sale si incerc sa ma opresc din ‘nebunia ‘ anumitor zile ,sa fac un popas printre cuvintele alese in poeziile sale.Sunt taceri ‘la locul potrivit’ ,e si fericire parca abia respirata (in zilele noastre cine mai se bucura de preaplinul acestui sentiment?), e si multa sensibilitate,e atat de suava uneori povestea si atat de bine completata cu culorile din fotografii…
Nu stiu daca rolul recenziilor (inca) e de a te ‘ajuta/indruma/face sa descoperi ceva proaspat,inedit….poate nu voi convinge pe nimeni sa isi aloce cateva minute pentru a ‘intra intr-o gradina secreta’ dar macar stiu ca am incercat…asa ‘dezlanat’ cum am scris …sa daruiesc ceva ce eu simt ca am primit…
Recunostinta!
rodica.kilyeni –
Mintea noastra e facuta sa zburde. Am sa-i las toata libertatea in dorinta de a transmite sincer, ceea ce am simtit citindu-va. Lacoma de emotii si de provocari. Fara ambitii stilistice sau artistice.
,, Dupa 22 de ani “… Poveste poezie? Poezie poveste? Povestea iubirii de poezie sau povestea iubirii de cuvint? Intrebari la care nu am decit un sigur raspuns. Poveste de IUBIRE. Multiplicata in toate spatiile ei dinspre copilarie spre maturitate si invers, intr-o lume in care,, nici nu murim, nici nu traim, orbecaim”.
Jocuri surprinzatoare de cuvinte care ies brusc la suprafata. Imagini succesive inedite. Antinomii care coplesesc. Ginduri care-ti dau curajul de a visa… Chiar si,, cai verzi ” sau,, iepuri albastri”. Originalitate. Banalul metamorfozat prin profunzime analitica. Tandrete si mister. Cautari. Regrete si frustrari care uneori dor.
O extraordinara forta a cuvintului! Nu e deloc putin!
Am citit si recitit,, povestea” incercind sa pastrez fericirea de a descoperi fiecare pagina a unui autor care rascoleste. Si am inteles ca ma aflu in fata a ceva sau a cuiva care a adaugat vietii un plus de spiritualitate, de intelegere si de adevar.
Cu respect si admiratie, o cititoare care,, a trait ceea ce trebuia sa traiasca.” L-am omis voit si responsabil pe Nu.
alexandru.dascalu –
Don Marquis, jurnalist american, zice: ”Publishing a volume of verse is like dropping a rose-petal down the Grand Canyon and waiting for the echo”. Dar când poezia nu-ți dă pace, când ea e un fel de-a fi, îți activează inteligența emoțională, îți face simțurile să vibreze. Ca la îndrăgosteală. Ca la marile decepții.
Iar când tensiunea creației ajunge într-un punct în care ”vrea afară”, la aer, infatigabilul poet Dorin Popa ne-a dăruit anul acesta încă o ”poveste din era noastră”: ”Evadări visate, evadări promise, evadări imposibile”, luându-și în serios rolul de a ne tulbura băltirile de pe cortex, suficiența, liniștea băloasă de după iarna vagă ce-a trecut. În vers alb, ca mersul cu bicicleta pe asfalt, gându-i alunecă, ideea-i curge. Evită dezinvolt panglicuțele, zurgălăii. Rima, ritmul sunt desuete flori creponate pentru bătrâni. Preferă exprimarea frustă, fără franjuri. Ca atunci când vorbești cu tine. Îți permiți să fii tu însuți. Fără ”vrăjeala” socializantă.
Într-o vreme a anxietăților pandemice, a psihozei belice, a depresiilor severe și a tik-tok-maniei, el pare imun la cadența socială a urbei, vede izolarea ca o modalitate de a scăpa de sub norul radioactiv al isteriei generale- ”Ieșirea din cotidian,/intrarea-n îndoială”-. Aripile lui vâslesc într-un alt cer decât al nostru, mai dens, mai adânc. Refuză încolonarea în marșul tot mai tropăit al contemporanilor- ”… nu vreau să mă las confiscat,/ strivit sub dictatura zilei de azi,…”
Uneori, rar, nimerește cu precizia unei ogive termice subiectele fierbinți ale zilei sau ale istoriei recente. Alteori, cântul e lăbărțat, scămoșat ca un pulovăr preferat, purtat în exces. Dar devine de un lirism jucăuș cu delicatele vietăți ce-i îndulcesc ermitajul. Chiar juvenil când își evocă fostele iubiri. Iar pe eroina ”celui mai bun film…/ de mult prea scurt metraj/ al vieții mele” o învăluie cu iubirea lui ca într-o mare caldă la apus…
Poezia din ”După 22 de ani” e mai coaptă, mai cu gustul vieții decât cea din ”Stare de urgență”. Cum ar spune Paul Goma, ”poetul e din ce în ce mai el”. Dar se ascunde într-o adolescență întârziată, ca-ntr-un T-shirt decolorat. Cu iubiri neîmplinite pulsând pe sub crusta vechilor răni. Și, peste toate, cu actuala, totala iubire ce-i alungă bătrânețea dincolo de orizont ca pe bolile care ne pasc vrând-nevrând. Aripile lui vâslesc într-un alt cer decât al nostru, mai dens, mai adânc. Refuză încolonarea în marșul tot mai tropăit al contemporanilor ”… nu vreau să mă las confiscat,/ strivit sub dictatura zilei de azi,…” Prietenii de altă limbă ce-i stau în preajmă aproape că-l înțeleg, că-i împărtășesc filosofia retractilă: ”doar cățeii mi-au fost alături în prima zi, / cu ei, trec marea de-ndoială și de regrete…”
Cum poezia trăiește prin creierul cititorului, prin tăria cu care-i atinge inima, după ce-i citești cartea, ea îți mai sună un timp pe creier ca un hiperbass care răzbate prin pereți de la un vecin fără somn./ Alexandru Dascălu
tintea.m.g –
Poezia lui Dorin Popa, așa cum am îndrăzni să ne dorim cât mai des poezia de azi, profundă, original-lirică și “bătută” de meditații pertinente pe marginea micului și marelui cotidian, a micilor și marilor hiatus-uri existențiale prin care suntem nevoiți să trecem, deschide întotdeauna o ușă în sufletul cititorului, spre dimensiunea de adevăr a adevărurilor de dincolo de simțăminte, aparențe și chiar așteptări…
Monica Tintea