Dragostea rămâne în Tenerife

Descriere

„Timpul stă în palma visătorului”

Înainte de a vă povesti, vreau să fac o mărturisire: eu nu am citit această carte! Nu deveniţi semne de întrebare, vă rog! Eu am ascultat această carte, fiindcă autorul a scăpat în tunelul timpului, s-a transformat într-un fir de arcuş, s-a insinuat în telefon şi cu voce legănată, cu tonalităţi afective, ironice, calde, uneori aspre, şi-a spus povestea de iubire. După părerea mea, poveştile de iubire nu se citesc, ci se trăiesc sau se povestesc. Povestea de iubire dintre o guvernatoare şi un celebru navigator. Doi oameni a căror viaţă se poate desluşi în oglinda Destinului. Autorul a creat o nebunie metaforică, cu peşti Stradivarius, cu whisky – oblojitor de răni sufleteşti şi trupeşti, cu calul ce bate cu copita în poartă, poate poarta destinului, anunţând prezenţa stăpânului, un nărăvaş căutător de vise. Dragostea lor se află mereu în preajma furtunii, ca o gomeră legănată de ape. Întâlnirea din piaţă nu este doar un detaliu, ci este o întâlnire cu viaţa, ferită oarecum de furtuna iubirii. Lumea este martorul tăcut, acolo printre peştii Stradivarius, dar cei doi protagonişti rămân în lumea lor de vise… Autorul, în papuci de casă antisomn, visa la Beatriz de Bobadilla, iar din acest motiv şi-a schimbat papucii cu unii de lemn, apoi de piatră ca să poată zbura prin istorie. Învăţase că doar râzând treci secolele. În zborul lui se întreba aproape retoric dacă mai are timp să termine romanul. Cineva i-a răspuns, poate era chiar Columb, ce se odihnea pe un buştean pe post de barcă de salvare, sau, de ce nu, furtuna sau fortuna, cine ştie! Vocea de niciunde şi de pretutindeni şoptea: „timpul stă în palma visătorului!” Ah, da, ziua furtunii urmează zilelor cunoaşterii, aventurii, iubirii! Dar şi cartea aceasta, vorbită nu citită, este ca o furtună pe mare sau pe ocean cu peştii Stradivarius ce cântă nota La, cu Băiatul Morgan de la Pentagon, cu omul de la răsăritul soarelui, dintr-o ţară răsărită din ape, toţi privind prin fereastra timpului la lumea veche şi la lumea nouă, ca la o medalie.

– E o nebunie?

– Sigur!

– Atunci semnez.

Puşa ROTH, dramaturg, om de radio

Prof. Dr. Ioan Iacob este, fără îndoială, o figură emblematică, un om care a ales să-şi dedice viaţa nu doar învăţării, ci şi împărtăşirii cunoaşterii, un adevărat stâlp al comunităţii academice. Numeroase scrieri în mediul online au stârnit curiozitatea generaţiilor mai tinere despre subiecte istorice pe care Prof. Dr. Ioan Iacob le scoate la iveală sub o formă nouă şi captivantă, reuşind să transforme trecutul într-o poveste vie, accesibilă şi relevantă pentru prezent.

Doris UGLAR, realizator Radio-TV Arthis Bruxelles

In Ioan Iacob’s poems a lyrical impulse of a traditional kind blends with a taste for a slightly unnerving fantasy. He is a writer who shows variety and resourceful imagination.

Alan Brownjohn, London, Chairman of the Poetry Society for much of the 1980s