Dragostea rămâne în Tenerife

Dragostea rămâne în Tenerife

36.00 lei

Ioan IACOB (n. 1951) este profesor, scriitor, eseist, redactor radio. După încheierea studiilor universitare la Iaşi (română-engleză) în 1974, a obţinut titlul de doctor în Filologie cu teza Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe, o premieră în literatura universală, devenită ulterior carte în colecţia „Eminesciana” a Editurii Junimea. A lucrat ca redactor la Departamentul Literatură şi artă al Radioteleviziunii Române şi a predat limba engleză la liceu şi la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti. Colaborează la Radio-TV Arthis Bruxelles. Este preşedinte fondator al Fundaţiei culturale HESPERUS (1991), membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR).

Publicaţii (selectiv): Ochiul albastru al Nemirei (1989), Acela care vine după mine (2001), Carate de septembrie (2004), Spre o vară indiană pe I 80. Jurnal american (2008), Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe (2017). Texte ale sale au fost incluse în antologii apărute în străinătate: Young Poets of a New Romania, Forest Books’ Publishing House, London (1991); Lumina laterală, Dyonisos Publishing House, Germany (1994).

Premii: Premiul I şi Premiul revistei Orizont la Festivalul de poezie „Poemele luminii” 1982; Premiul revistei Steaua la Festivalul de poezie „Lucian Blaga”, Sebeş-Alba, 1983; Premiul de critică la Festivalul de literatură de la Brăila, 1984; Premiul Uniunii Scriitorilor la Festivalul de poezie „Zilele Eminescu”, Botoşani, 1985.

  • An apariție: 2025
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 152
ISBN 978-973-37-2929-7 Categorii: ,

Autor: Iacob Ioan

Descriere

„Timpul stă în palma visătorului”

Înainte de a vă povesti, vreau să fac o mărturisire: eu nu am citit această carte! Nu deveniţi semne de întrebare, vă rog! Eu am ascultat această carte, fiindcă autorul a scăpat în tunelul timpului, s-a transformat într-un fir de arcuş, s-a insinuat în telefon şi cu voce legănată, cu tonalităţi afective, ironice, calde, uneori aspre, şi-a spus povestea de iubire. După părerea mea, poveştile de iubire nu se citesc, ci se trăiesc sau se povestesc. Povestea de iubire dintre o guvernatoare şi un celebru navigator. Doi oameni a căror viaţă se poate desluşi în oglinda Destinului. Autorul a creat o nebunie metaforică, cu peşti Stradivarius, cu whisky – oblojitor de răni sufleteşti şi trupeşti, cu calul ce bate cu copita în poartă, poate poarta destinului, anunţând prezenţa stăpânului, un nărăvaş căutător de vise. Dragostea lor se află mereu în preajma furtunii, ca o gomeră legănată de ape. Întâlnirea din piaţă nu este doar un detaliu, ci este o întâlnire cu viaţa, ferită oarecum de furtuna iubirii. Lumea este martorul tăcut, acolo printre peştii Stradivarius, dar cei doi protagonişti rămân în lumea lor de vise… Autorul, în papuci de casă antisomn, visa la Beatriz de Bobadilla, iar din acest motiv şi-a schimbat papucii cu unii de lemn, apoi de piatră ca să poată zbura prin istorie. Învăţase că doar râzând treci secolele. În zborul lui se întreba aproape retoric dacă mai are timp să termine romanul. Cineva i-a răspuns, poate era chiar Columb, ce se odihnea pe un buştean pe post de barcă de salvare, sau, de ce nu, furtuna sau fortuna, cine ştie! Vocea de niciunde şi de pretutindeni şoptea: „timpul stă în palma visătorului!” Ah, da, ziua furtunii urmează zilelor cunoaşterii, aventurii, iubirii! Dar şi cartea aceasta, vorbită nu citită, este ca o furtună pe mare sau pe ocean cu peştii Stradivarius ce cântă nota La, cu Băiatul Morgan de la Pentagon, cu omul de la răsăritul soarelui, dintr-o ţară răsărită din ape, toţi privind prin fereastra timpului la lumea veche şi la lumea nouă, ca la o medalie.

– E o nebunie?

– Sigur!

– Atunci semnez.

Puşa ROTH, dramaturg, om de radio

 

Prof. Dr. Ioan Iacob este, fără îndoială, o figură emblematică, un om care a ales să-şi dedice viaţa nu doar învăţării, ci şi împărtăşirii cunoaşterii, un adevărat stâlp al comunităţii academice. Numeroase scrieri în mediul online au stârnit curiozitatea generaţiilor mai tinere despre subiecte istorice pe care Prof. Dr. Ioan Iacob le scoate la iveală sub o formă nouă şi captivantă, reuşind să transforme trecutul într-o poveste vie, accesibilă şi relevantă pentru prezent.

Doris UGLAR, realizator Radio-TV Arthis Bruxelles

 

In Ioan Iacob’s poems a lyrical impulse of a traditional kind blends with a taste for a slightly unnerving fantasy. He is a writer who shows variety and resourceful imagination.

Alan Brownjohn, London, Chairman of the Poetry Society for much of the 1980s

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Dragostea rămâne în Tenerife”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top