Într-un context marcat de creşterea popularităţii conţinutului publicistic dedicat Coreei de Sud şi peisajului comemorativ est-asiatic, volumul de faţă invită cititorii la un itinerariu documentat în istoria retorică a naţiunii coreene, plecând de la analiza argumentativă, tematică şi retorică a discursurilor comemorative ale preşedinţilor sud-coreeni pe parcursul a şapte decenii (1948-2017), integrată în analiza contextului istoric al mandatului prezidenţial.
De la discursurile primului preşedinte sud-coreean, Rhee Syngman, până la cele ale primei femei preşedinte, Park Geun-hye, trecând prin cele care au lăsat în urmă sloganuri şi concepte devenite repere simbol ale discursivităţii prezidenţiale, radiografia metaistoriei sud-coreene evidenţiază rolul crucial al trecutului şi alterităţii – o problematică atât de sensibilă în context geopolitic est-asiatic – în construcţia matricei identitare, aducând în atenţie tema raţionamentului axat pe particularităţile argumentaţiei confucianiste.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.