Bunica mea joacă șotron

Bunica mea joacă șotron

36.00 lei

Irene POSTOLACHE, născută în Comănești, Bacău, la 28 august 1961, din 2001 locuiește în Bușteni, Prahova.

Cărți publicate: Petrișor și bănuții de aur, Creator, 2015, 2020; Baba Hoața, Creator, 2015, 2021; Aiurilă și Lenevilă, Sinteze, 2016; Zmeoaica și mărgelele, Junimea, 2016; Hai să citim prima poveste, Eikon, 2019; Vreau să urc pe munte, Libris Editorial, 2019; Muta, o mătură care vorbește prea mult, Junimea, 2019; Ursul Vasilică și înghețata, Libris Editorial, 2020; O super-extra-mega bilă, Creator, 2021; Cine-i hoțul? (teatru pentru copii), Creator, 2022; Un iepuraș cât o lingură de mare, Junimea, 2022; De ce se bat pisicile?, Creator, 2023; Casa și toate amintirile (roman memorialistic), Junimea, 2024.

Premii: Premiul „Ion Creangă” acordat de Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România la Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești, Muzeul Literaturii Române Iași, 2016; Premiul I acordat de Muzeul Literaturii Române Iași la Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești, 2017; Premiul „Ion Creangă” decernat de Biblioteca Națională pentru Copii și Tineret „Ion Creangă” Chișinău, la Festivalul „Zilele Creangă”, 2020; Premiul special la secțiunea volum publicat, Festivalului Național de Proză – BISTRIȚA, 2022, pentru volumele: Cine-i hoțul? și Un iepuraș cât o lingură de mare; Premiul „Cărțile copilăriei” – pentru întreaga operă destinată copiilor, acordat de Societatea Scriitorilor „C. Negri” Galați și Revista „Porto Franco” la Festivalul Național „Grigore Hagiu”, 2022. Autorul lunii Septembrie la „Libris”, septembrie 2022.

Membru în Uniunea Scriitorilor din Romania, secția Literatură pentru copii și tineret.

  • An apariție: 2025
  • Format: 20 x 20 cm
ISBN 978-973-37-2932-7 Categorii: ,

Autor: Postolache Irene

Descriere

A fost odată ca niciodată un dragon căruia îi plăceau cărțile scrise pentru copii. Și el a observat că multe dintre ele erau scrise de zâne bune, care îndrăgeau copiii. Desigur, și dragonului îi plăceau copiii. Câteodată cu sare și piper, și alte condimente exotice care se mai pun în povești! Deoarece dragonul chiar punea condimente în povești, când le citea!

Și citind el multe, într-o bucățică de timp care era între zi și noapte, între dimineață și seară, între amiază și ora când hobiții mănâncă al treilea lor prânz, a descoperit o carte minunată despre copiii care mai merg la grădiniță sau care abia au terminat pregătitoarea. Sau. Sau. Și tare i-au mai plăcut copiii aceia, pre numele lor Catinca, Albert, Damian, Tedy, Sofia și cum îi mai chema, pe care o să-i cunoașteți și voi, dacă veți citi în continuare, fără frică, veseli, poate și un pic triști, dacă încă nu iubiți lectura, dacă nu sunteți entuziaști…

Cartea aceasta minunată este visată, gândită, pritocită, scrisă și rescrisă de zâna Irene, pe care unii o cunosc din alte și alte cărți, la fel de minunate… Sau poate o cunosc chiar din realitate, din Căsuța sa cu povești și cu ursuleți magici, aflați sub vraja unui Mare Vrăjitor bun!

Când vă va invita să aflați la șezătoare întâmplările și situațiile prezentate, veți afla și cine a fost hamsterul Gogoșică sau cine poate fi „cea mai mare minune din lume”!!! Ori care sunt cele mai mari minuni, în afara celor șapte sau zece deja consacrate!

Minuni care pot fi miliarde, dar fiecare fiind unică în felul său: familiile, copiii, părinții și, da, bunicii și bunicile…

Adi George SECARĂ

 

Știe de toate bunica și nu se lasă mult rugată. Face gogoși și floricele cât ai clipi din ochi. Mai stă jumătate de oră în plus în parc exact când Damian are mai mult chef de joacă. La teme, știe toate răspunsurile, cred că e vrăjitoare. Și la șotronul din fața blocului se pricepe, aruncă piatra mai bine decât Damian, nimerește de fiecare dată. La sărit nu prea poate, obosește mereu.

– De ce obosești așa repede, bunico? se miră Damian.

– Pentru că sunt mult mai bătrână decât tine, dragul meu, răspunde bunica cu regret în glas. Ei, când eram de vârsta ta, săream ca o căpriță prin parc, jucam toate jocurile.

Damian o privește gânditor. Are dreptate bunica.

Mama are pielea netedă pe față, dar bunica are încrețituri la ochi și între sprâncene.

Bunica are păr alb la tâmple, parcă i-a nins un nor deasupra capului.

Când urcă scările, obosește și gâfâie, nu ca mami, care urcă repede, sau ca Damian care le urcă ca fulgerul.

Ce-i de făcut cu bunica? Damian se gândește că o iubește mult de tot, și-ar vrea să fie mult timp doar a lui, nici măcar acasă la bunicul să nu se întoarcă. Bunica să se mute aici, cu Damian!

Irene POSTOLACHE

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Bunica mea joacă șotron”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top