Bunica mea joacă șotron

Descriere

A fost odată ca niciodată un dragon căruia îi plăceau cărțile scrise pentru copii. Și el a observat că multe dintre ele erau scrise de zâne bune, care îndrăgeau copiii. Desigur, și dragonului îi plăceau copiii. Câteodată cu sare și piper, și alte condimente exotice care se mai pun în povești! Deoarece dragonul chiar punea condimente în povești, când le citea!

Și citind el multe, într-o bucățică de timp care era între zi și noapte, între dimineață și seară, între amiază și ora când hobiții mănâncă al treilea lor prânz, a descoperit o carte minunată despre copiii care mai merg la grădiniță sau care abia au terminat pregătitoarea. Sau. Sau. Și tare i-au mai plăcut copiii aceia, pre numele lor Catinca, Albert, Damian, Tedy, Sofia și cum îi mai chema, pe care o să-i cunoașteți și voi, dacă veți citi în continuare, fără frică, veseli, poate și un pic triști, dacă încă nu iubiți lectura, dacă nu sunteți entuziaști…

Cartea aceasta minunată este visată, gândită, pritocită, scrisă și rescrisă de zâna Irene, pe care unii o cunosc din alte și alte cărți, la fel de minunate… Sau poate o cunosc chiar din realitate, din Căsuța sa cu povești și cu ursuleți magici, aflați sub vraja unui Mare Vrăjitor bun!

Când vă va invita să aflați la șezătoare întâmplările și situațiile prezentate, veți afla și cine a fost hamsterul Gogoșică sau cine poate fi „cea mai mare minune din lume”!!! Ori care sunt cele mai mari minuni, în afara celor șapte sau zece deja consacrate!

Minuni care pot fi miliarde, dar fiecare fiind unică în felul său: familiile, copiii, părinții și, da, bunicii și bunicile…

Adi George SECARĂ

 

Știe de toate bunica și nu se lasă mult rugată. Face gogoși și floricele cât ai clipi din ochi. Mai stă jumătate de oră în plus în parc exact când Damian are mai mult chef de joacă. La teme, știe toate răspunsurile, cred că e vrăjitoare. Și la șotronul din fața blocului se pricepe, aruncă piatra mai bine decât Damian, nimerește de fiecare dată. La sărit nu prea poate, obosește mereu.

– De ce obosești așa repede, bunico? se miră Damian.

– Pentru că sunt mult mai bătrână decât tine, dragul meu, răspunde bunica cu regret în glas. Ei, când eram de vârsta ta, săream ca o căpriță prin parc, jucam toate jocurile.

Damian o privește gânditor. Are dreptate bunica.

Mama are pielea netedă pe față, dar bunica are încrețituri la ochi și între sprâncene.

Bunica are păr alb la tâmple, parcă i-a nins un nor deasupra capului.

Când urcă scările, obosește și gâfâie, nu ca mami, care urcă repede, sau ca Damian care le urcă ca fulgerul.

Ce-i de făcut cu bunica? Damian se gândește că o iubește mult de tot, și-ar vrea să fie mult timp doar a lui, nici măcar acasă la bunicul să nu se întoarcă. Bunica să se mute aici, cu Damian!

Irene POSTOLACHE