Comunicarea în practica medicală. Vol. I – Repere generale

Comunicarea în practica medicală. Vol. I – Repere generale

45.00 lei

Beatrice Gabriela IOAN este profesor de Medicină Legală la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi şi unul dintre iniţiatorii cursului de Comunicare medicală la această universitate. Este medic legist primar la Institutul de Medicină Legală din Iaşi. Are o educaţie multidisciplinară, ca absolventă a facultăţilor de Medicină, Psihologie şi Drept, precum şi a programului Master of Arts în Bioetică la CWRU, Cleveland, Ohio, SUA şi a programului Master du Droit et Gestion de la Santé la Institut Catholique de Rennes/ Université Montpellier, Franţa. Este membră a Steering Committee for Human Rights in the Fields of Biomedicine and Health – Consiliul Europei, şi a fost preşedintă a acestui comitet în perioada 2016-2018. A fost membră a International Bioethics Committee al UNESCO. Este preşedinta Comisiei de Bioetică şi membră a Comisiei de Medicină Legală ale CMR, membră a Comisiei de Bioetică a Ministerului Sănătăţii. În perioada 2006-2024 a fost membră a Comisiei Superioare de Disciplină a CMR, pe care a prezidat-o în perioada 2006-2011. Principalele sale domenii de interes sunt responsabilitatea medicală, tanatologia medico-legală şi bioetica finalului vieţii, etica cercetării, comunicarea medic-pacient. Este autoare a numeroase articole ştiinţifice, cărţi şi capitole de carte în domeniile sale de expertiză.

Bianca HANGANU este medic primar legist, şef de lucrări la catedra de Medicină legală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T Popa” din Iaşi, unde predă Medicină legală studenţilor de la Facultatea de Medicină şi Medicină dentară şi Comunicare medicală studenţilor de la Facultatea de Medicină. A coordonat numeroase ateliere de lucru specifice medicinei legale şi comunicării medicale în cadrul manifestărilor ştiinţifice dedicate studenţilor. A participat la şcoli de vară şi stagii de perfecţionare în ţări precum Italia, Portugalia, Croaţia, Grecia, Franţa şi Norvegia. A susţinut prezentări la numeroase manifestări ştiinţifice prestigioase în domeniul Medicinei Legale şi al Bioeticii, atât naţionale, cât şi internaţionale. Este evaluator, autor şi co-autor a numeroase lucrări de specialitate – cărţi şi capitole de carte în edituri prestigioase naţionale şi internaţionale şi articole ştiinţifice în reviste cotate ISI sau indexate în baze de date internaţionale. Principalele domenii de interes sunt răspunderea profesională în medicină, violenţa domestică şi sexuală, etica cercetării, comunicarea în medii multiculturale.

  • An apariție: 2025
  • Format: 14,5 x 20,5 cm
  • Număr de pagini: 256
ISBN 978-973-37-2885-6 Categorii: ,

Autor: Hanganu Bianca, Ioan Beatrice Gabriela

Descriere

Această carte reprezintă un instrument util pentru viitorii profesionişti din domeniul medical – studenţii medicinişti şi cei care se pregătesc pentru profesia de asistent medical, precum şi pentru medicii şi asistenţii medicali care lucrează în mod curent în sistemul medical public şi/sau privat din ţara noastră.

Cartea este structurată în trei volume. În acest prim volum este descrisă şi analizată comunicarea medicală în funcţie de profesioniştii implicaţi (medici, asistenţi medicali, manageri), de nivelul de comunicare (între pacient şi personalul medical, între membrii echipei medicale sau între angajaţii şi conducerea instituţiei medicale) şi de mediul în care aceasta se desfăşoară.

Editorii

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Comunicarea în practica medicală. Vol. I – Repere generale”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top