Memoriile vieții spre moarte

Memoriile vieții spre moarte

90.00 lei

Adi Cristi, poet, prozator şi publicist, s-a născut pe 27 aprilie 1954, la Bacău.Este managerul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a municipiului Iaşi, preşedintele Festivalului Internaţional „Poezia la Iaşi” şi director al Galei Scriitorului Anului.
Adi Cristi este autor al 70 de volume de poezie, proză, publicistică. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990, este deţinător al Premiului pentru Literatură „Nicolae Labiş” – 1979; laureat al premiului „Vasile Pogor”, Uniunea ziariştilor profesionişti din România, 2002; laureat al premiului „Vasile Pogor”, Primăria Municipiului Iaşi, 2003.
Alte premii obţinute (selectiv): Premiul Uniunii Scriitorilor – filiala Moldova, pentru publicistică, 2004, volumul 366/ 24 (treisuteşaizcişişase de zile în 24:ore); Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Moldova, 2006, pentru romanul Sinea mea; Premiul UZPR, 2007, pentru volumul Revoluţia la Iaşi; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 2011; Diplomă de excelenţă, Asociaţia Scriitorilor israelieni de limba română, 2012; Trofeul EuroPoesia Brăila, 2018; Premiul Naţional de Poezie „Vasile Alecsandri”, 2019.
În 2004 a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, acordat de Preşedintele României. Din 2019 este cetăţean de onoare al Municipiului Iaşi.
  • An apariție: 2024
  • Număr de pagini: 754
  • Format: 14,5 x 22,5 cm
ISBN 978-973-37-2770-5 Categorii: ,

Autor: Cristi Adi

Descriere

Poemele urmează acelaşi scenariu, cu puţine şi nesemnificative variaţiuni, care face farmecul acestei cărţi de citire şi recitire a poeziei şi evenimentului ce o poate naşte; este foarte acroşantă această alăturare a cotidianului nu o dată brutal cu feeling-ul, a relatării seci ori anecdotice despre ceea ce se petrece în Piaţa Publică cu ceea ce se închipuie în viziunile poetului. De aici, un acut sentiment al urgenţei de a reinventa (şi, deci, de a rescrie nu numai poemul dar şi) realitatea (obiect al muncii ziaristului) în real (spaţiu de evoluţie a poetului).
Ioan HOLBAN

judecată nepărtinitoare

Nu mă judeca
după culoarea ochilor tăi
mai bine judecă-mă
după lacrimile tale

nu mă judeca după asfinţit
mai bine judecă-mă
după trecerea nopţii

mai bine judecă-mă
după cât de adâncă e tăcerea
rostită de mersul aştrilor
pe bolta ochilor tăi

mai bine judecă-mă
după lacrimi
cum m-ai judeca
după sângele scurs
din rana răsăritului

lasă lumina să-mi fie
judecătorul
şi întunericul
dacă se va ajunge la spânzurătoare
să fiu atârnat de noapte
cum pedepsită este Luna
cum pedepsite sunt stelele
lasă-mă să fiu astru
pe bolta ochiului tău
pedepsit să fiu
condamnat fără împotrivire
să fiu

dar
nu mă judeca
după culoarea ochilor
mai bine judecă-mă
după lacrimi

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Memoriile vieții spre moarte”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top