Geografia ridurilor

Geografia ridurilor

33.00 lei

Simona ŞERBAN s-a născut la 13 octombrie 1963, în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, este absolventă a colegiului Unirea din Braşov.

A fost profesor suplinitor la şcoli generale din Cisnădie, Metiş, Broşteni, Sibiu. De 18 ani conduce o firmă de patiserie şi panificaţie în Mediaş.

Activitatea literară a început-o online, în diverse grupuri cu specific literar. A publicat poeme în diverse antologii, dar adevăratul debut literar s-a produs în revista Convorbiri literare, în 2020. Ulterior, a publicat în reviste precum: Caiete silvane, Oltart, Hyperion, Nord literar, Mişcarea literară, Luceafărul de dimineaţă, România literară.

Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu, în 2021, pentru volumul Repetenta rebelă.

  • An apariție: 2024
  • Format: 11.5 x 20
  • Număr de pagini: 100
ISBN 978-973-37-2746-0 Categorii: ,

Autor: Şerban Simona

Descriere

Istorie lirică a unui destin pare a fi cartea Simonei Şerban, cu atât mai mult cu cât ea emoţionează prin străduinţa de a exprima indirect, prin mijloace aluzive, simbolice, o situaţie dramatică, o luptă, de fapt, din care iese învingător cuvântul. Poeta pare să urmeze preceptele prin care daimonul i le transmitea lui Nichita Stănescu: „Schimbă-te în cuvinte, precum îţi zic” (Daimonul meu către mine).

Paul ARETZU

 

Autoarea disecă realul cu rigoarea şi precizia unui chirurg, dar şi cu gravitatea artistului care observă declinul lumii în care trăieşte.

Universul pe care îl construieşte atent este unul kantian, al stingerii, al stagnării. Principiul apolinic al contemplaţiei, al raţiunii contrastează cu principiul dionisiac al dinamismului şi al trăirii efervescente”.

Imelda CHINŢA

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Geografia ridurilor”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top