Câinele gonfalonierului

Câinele gonfalonierului

33.00 lei

Filosof, eseist, romancier şi poet, Radu A. Cernătescu (n. 8.11.1959) este cercetător în cadrul Centrului de Cercetare în Istoriografie Filosofică şi Filosofia Imaginarului de pe lângă Universitatea de Vest Timişoara, specializat în filosofia medievală, cu studii post-universitare în Hermetic Sciences la Viena (2008), colaborator al Revistei de Filosofie a Academiei Române, redactor-şef al revistei Reşiţa Literară &c.
Premii literare (selectiv):
2022 – Premiul Opera omnia pentru eseu şi critică literară şi titlul de Cavaler al Ordinului Literar
M. Eminescu, Clubul Mitteleuropa, Viena.
2022 – Premiul II pentru roman de debut, Editura Litera, Chişinău-Bucureşti.
2021 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Timişoara) pentru volumul O, cultura. Jurnal hermeneutic, Ed. Junimea, 2020.
2019 – Premiul I, Concursul naţional de proză „Mihail Sadoveanu”, ediţia a X-a – Muzeul Naţional al Literaturii Române, Iaşi.
2018 – Premiul I, Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia a XXXVIII-a  – Sebeş (eseu despre filosofia blagiană) şi premiul revistei „Izvoare filosofice” al Univ. Târgu Mureş.
2017 – Premiul pentru cea mai bună carte de exegeză eminesciană pe anul 2016 – Societatea Scriitorilor Bucovineni (Suceava), pentru vol. Antiparadisul lui M. Eminescu, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2016.
  • An apariție: 2023
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 268
ISBN 978-973-37-2697-5 Categorie:

Autor: Cernătescu Radu A.

Descriere

Anul 1494 a fost pentru Florenţa unul dintre acei maledetti anni di piombo greu de digerat de istorie, cu revoluţia lui Savonarola, turpitudinile papei Borgia, epidemia de morbus Gallicus şi, nu la urmă, cu totemul falic al metafizicii gay. Nu vă lăsaţi însă seduşi de parfumul de epocă, Renaşterea italiană este aici doar o distanţare comprehensivă de timpul prezent. Capcane pentru cititorul grăbit sunt şi postmodernismul, cu subiectivarea auctorială şi insubordonarea formală, şi acribia documentară, cu eruditele trimiteri la scrierile cercului de neoplatonişti din jurul familiei Medici. Toate se cer privite ca paliere pregătitoare pentru occoborâre în lumea uitată de raţiunea iluministă în marginea obscurantismului păgân. În această mundus subteraneus se petrece fundamentala transformare a protagonistului, o epifanie ce face dintr-un paj incult şi sărac un faimos alchimist. Un roman iniţiatic, aşadar, care ţine să demonstreze că renovatio este la îndemâna oricui, fără pactul cu diavolul, fără invocarea graţiei divine, ajunge o carte exemplară, poate chiar cartea aceasta, care să te caute şi tu, cititorule, intrând în fabulă, să o urmezi. Şi, pentru orice eventualitate, „Stăpăne, stăpâne,/ Mai cheamă ş-un câne”.
Autorul

 

De acelaşi autor (selectiv):
Ultimul kabbalist, (roman), Ed. Junimea,  Iaşi,  2022.
Shakespeare ocult, (nonficţiune), Ed. Junimea, Iaşi,  2021.
O, cultura. Eseuri hermeneutice, Ed. Junimea,  Iaşi,  2020.
Arcanosophia. Repere pentru o fenome-nologie a misterului. Eseuri hermeneutice, Ed. Junimea, Iaşi, 2016. Volum nominalizat la categoria Cea mai bună carte a anului 2016/ Uniunea Scriitorilor din România.
Antiparadisul lui M. Eminescu (nonficţiune) – 2 ediţii: Ed. Junimea, Iaşi, 2017, şi  Ed. Rafet,  Râmnicu Sărat,  2016.
Tezaurul scufundat. Din viata şi opera Sf. Gerard de Cenad, Ed. Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2014.
Filosofia Sfântului Gerard de Cenad în context cultural şi biographic (volum colectiv). Ed. JATEPress, Szeged, 2013.
Literatura luciferică. O istorie ocultă a literaturii române, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2010; ediţia a II-a: eBook, Polirom,  Iaşi,  2013.
Metaftizica. Hypopoeme, (poezii),
Ed. Vinea, Bucureşti, 2018.
Obsedat textual (poezii), Ed. Timpul, 1994.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Câinele gonfalonierului”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top