Continuând ideea de sinteză impusă încă de la început pentru Galeria de Artă de la sediul JUNIMEA-SCRIPTOR, artistul vizual Dragoș PĂTRAȘCU ne propune în expoziția WE LIVE IN INTERESTING TIMES, un taifas cu o lucrare semnificativă prezentată în Pavilionul Lituaniei la Bienala de la Veneția din 2019, intitulată Sun & Sea (lucrare distinsă cu Leul de Aur). Parafrazând tema Bienalei (May You Live in Interesting Times), titlul expoziției are semnificația unui dialog cu performance-ul artiștilor lituanieni.
Atracția pe care am simțit-o față de „prestația” Lituaniei cred că se explică prin existența indubitabilă a unui areal comun de gândire care subliniază ideea de indiferență în fața unui sfârșit iminent, a unui „final surâzător” al umanității. WE LIVE IN INTERESTING TIMES își propune să dialogheze despre inconștientul colectiv, previziuni, experiențe și mentalități comune. (D.P.)
Comenteaza
You must be logged in to post a comment.