Ștefan-Tudor BACIU (n. 2004, Iași) este scriitor și muzician. A debutat în revista „Zona Literară” (2019) cu un grupaj de poeme, publicând, de-a lungul timpului, versuri și proză în reviste precum „Steaua”, „Timpul”, „Tribuna”, „Matca Literară”, „Ficțiunea”, „O mie de semne…”, „Planeta Babel”, „Noise Poetry” și altele. A debutat editorial cu volumul de poezii periferii fragile (Editura Charmides, 2025) și este prezent în antologia Poemele izolării (Editura Muzeelor Literare Iași, 2022). A fost distins cu premiul revistei „Ateneu” la a XLI-a ediție a Concursului Național de Poezie „Porni Luceafărul…” și a participat la mai multe lecturi colective ale Atelierului de lectură Junimea XXI, Cenaclul Matca și la Noaptea Albă a Poeziei, organizată în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Este autor al mai multor articole științifice dedicate avangardei ruse și a susținut lucrări la numeroase conferințe din România, Azerbaidjan, Kazahstan și Georgia. Colaborează constant cu „Matca Literară”, „Luceafărul de dimineață” și „Convorbiri literare”, unde semnează rubrici proprii. În prezent, este student al Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
sunt o bubă care ți-a erupt pe spate
care a învățat să-ți facă masaje
să te mângâie să te bâlbâie
narcisistul tău preferat
n-ai mai ieșit demult dintre pereții de xanax
virusato să știi că lumea a mai evoluat
acum iubirea se întâmplă pe stradă
ochii se ghemuiesc înăuntru să vadă din nou
universul realitatea nucleul
un copil dându-se de-a dura într-o primăvară
înainte de culcare
îți așezi aripile pijămălate
pe noptieră ți-am întins legăturile
ți-am tatuat pântecul aici
dragostea pt aproape e efervescentă
sfârâie căldura-n porii frunții
când ne trezim zăpăciți
deschidem ferestrele și lăsăm parfumul Parcului
să ne descărneze nările
încerc să-mi dau seama cum de genele tale
miros totuși a pui de pisică
a somn de nou-născut
viața-n borcan
după ce te freci de-mi încurci simulacrele
mă uit la claritatea pizdei tale la fel de fine
ca un concept aștept să adormi și ies
pe străzile plouate
o iau la sănătoasa
iar când îmi dau seama că alerg
de fapt într-un borcan uriaș mă întind lângă bordură
mă scufund într-o baltă aici explorez recifuri
și stații pierdute de metrou aud
respirația greoaie a Mamei
cam așa m-a găsit taximetristul cu cap de inorog
avea geacă de piele și un dinte de aur
abia ieșise de la incubator m-a ridicat
și mi-a povestit cum stă treaba-n viață
ne-am înțeles de minune
când mi-a strâns mâna am simțit
că nu voi mai fi niciodată
singur
spre dimineață ajung acasă
mă refugiez între perne te văd
goală cum te învârți prin baie tu
ești superbă îmi aduci cafeaua
și scoți din raftul secret un borcan uriaș
și-l arunci indiferentă printre vase
la spălat