Ala SAINENCO
Practicant fiind la Tribunalul Botoșani, Eminescu „lucra la aceeași masă cu (…) Grigore Lazu și se îndeletniceau împreună mai mult a discuta literatură și a face versuri decât să deprindă lucrările grefei. Lazu purta plete lungi; Eminescu îi spunea adesea râzând că talentul poetic al lui Lazu stă în pletele lui” (Botez 2013: 49). Cu 5 ani mai în vârstă decât Eminescu, născut în 1845 la Cernăuți (iar după I. Negruzzi, în Bacău sau Piatra), Grigore N. Lazu a făcut studii la Cernăuți și Botoșani.
Și după încheierea studiilor, pe la 1871-1872, era din nou în Cernăuți, activând în „Societatea pentru cultura și literatura română din Bucovina”. De acolo – scrie I. Negruzzi – Lazu trimite la „Convorbiri Literare” „nişte poesii şi o scrisoare”. Intrigat, Negruzzi îi cere „desluşiri asupra trecutului său”, iar Lazu îi trimite o lungă autobiografie, scrisă cu atâta spirit, încât și Negruzzi și „întreaga Junime când a luat cunoştinţă de dânsa mai târziu, a simţit pentru autor un viu interes” (Negruzzi 2011: 173). La invitația junimiștilor, Grigore N. Lazu se mută la Iași cu condiția să i se procure un post. „Nicu Gane, ca primar, trebui să caute acea funcţiune dorită şi o găsi după câtva timp la o vacanţă ce se produsese”, scrie Negruzzi. Postul era de funcționar comunal și se pare că nu l-a satisfăcut pe Lazu, care, după câteva săptămâni, părăsește Iașiul, expediind pe adresa Junimii „două demisii scrise, una din funcţiunea comunală, şi alta din Junimea”. Negruzzi amintește și de o a treia scrisoare, trimisă chiar lui: „o scrisoare în care mă ocărea de sus până jos că nu i-am găsit un post mai bun, mai vrednic de un bărbat cu meritele sale” (Idem: 174).
În 1872, Grigore N. Lazu se înscrie în baroul avocaților din Neamț, este, apoi, judecător de pace la Sulița, șef al poliției în Piatra Neamț, iar în 1878 – subprefect al plasei Muntele (Dicționarul 1979: 491). Negruzzi îl întâlnește, probabil, în acea perioadă, „în vara anului 1878, (…) cu ocaziunea unei călătorii prin munţi, (…) la Bicaz, unde era subprefect. Cunoştinţa nu fu reînnoită”, poate și pentru că – precizează în alt loc Negruzzi – „el se făcu că nu mă cunoaşte” (Negruzzi 2011: 174). În primăvara anului 1888 însă, „când unii membri ai Junimii compuseră guvernul”, Lazu îi scrie lui Negruzzi rugându-l să intervină pentru a i se încredința „iarăşi un post cât se poate de neînsemnat de astă dată” (Ibidem). De data aceasta, scrisoarea a rămas fără răspuns.
În Primăria Botoşani a funcţionat Tribunalul Botoşani, acolo unde au lucrat Mihai Eminescu şi Grigore N. Lazu
La Piatra Neamț, Grigore N. Lazu face parte din societatea literară și științifică „Asachi” și din comitetul de redacție al revistei cu același nume, colaborează la revistele ieșene „Arhiva” (1882-1883; 1893-1894) și „Lumea ilustrată” (1893). Publică și câteva volume:
Francmasoneria. Alcătuirea, Activitatea şi scopul activităţei sale. Prelucrate pentru publicul român după E.I. Beidl, Peatra, Impr. Judeţului Neamţu, 1884;
Respus criticilor, traducerilor şi imitaţiilor mele făcute de d-nii Selişteanu, Wunder şi… Dauş, Iaşi, 189?;
Adevĕrul asupra poeziilor d-lui Gh. Coşbuc. Respus Românului Literar, Iaşi, Tip. Petru C. Popovici), 1893;
Traduceri libere şi imitaţiuni de Poesii antice şi moderne din Orient şi Occident. Cu o prefaţă de A.D. Xenopol. Vol. I. Iaşi, Edit. Librăriei Şcoalelor, Fraţii Şaraga, Stab. grafic Miron Costin, 1894;
Ultime raze. Poezii, Bucureşti, Edit. revistei Romănia musicală, Tip. I. Binder, 1897.
Grigore N. Lazu a colaborat la mai multe reviste ieșene, dar nu a publicat niciodată în „Convorbiri Literare”, despre el s-a scris însă în paginile „Convorbirilor”.
În nr. 11 din 1 noiembrie (anul XXXI), „Convorbirile” semnalau apariția, la editura bucureșteană „România Musicală”, a volumului Ultime raze. Poesii de N. Lazu. Prezentarea structurii volumului – „Volumul acesta de versuri este împărțit în șapte părți, după numele localităților pe unde autorul și-a găsit inspirația: Piatra, Hangu, Schitul Durău, Iași, Piatra, Hangu, Piatra, fie-care despărțitură conținând de la zece până la patruzeci de bucăți” – e urmată de ironizări pe seama textelor sau a autorului, indicându-se și sursele evidente ale „inspirației” – Eminescu și Coșbuc:
„Multe lacrimi în de seară
Spre odihnă se adună;
Suflă vînt de primăvară
Noapte bună!”
„Lin molidul se frămîntă
Bate vint de luminiș,
Ear din smidă, din tilhiș,
Eată echo, se avîntă
Pe furiș.”
„N’am voi însă în ori-ce caz, ca «Ultime raze» sa fie ultimele scînteeri ale geniului d-lui Lazu; ar fi o pierdere colosală pentru amatorii de distracție”, încheie Demetrius „criticile și analizele” (Demeter 1897: 1057). Acesta a fost totuși singurul volum de poezie editat de Grigore Lazu, deși poezii a mai publicat în diverse reviste. Ca poet, Grigore Lazu va rămâne aproape necunoscut: poezia sa e considerată „monotonă și intimistă, care nu se remarcă decât prin reducerea la un nivel comun a unor motive eminesciene. Anumite refrene amintesc de Coșbuc, poetul atacat de Lazu” (Dicționarul 1979: 491).
Pe Coșbuc, Lazu îl atacase chiar la apariția primului volum, Balade și idile, în 1893, acuzându-l de plagiat în broșura Adevĕrul asupra poeziilor d-lui Gh. Coşbuc. Respus Românului Literar, de Grigori N. Lazu (Iaşi, Tip. Petru C. Popovici, 1893). Broșura va provoca un adevărat scandal în epocă. Lui Lazu îi va răspunde D. Evolceanu, în „Convorbiri Literare”, cu un studiu elogios despre Coșbuc (Evolceanu 1894: 1086-1101). Pe Lazu îl vor susține Vlahuță și Iorga. („D-l Lazu a tradus unele din originalele care au servit d-lui Coșbuc, și le-a recunoscut îndată” – scrie N. Iorga în „Pagini de tinerețe”; Iorga 1968: 316).
L-a avut susținător și pe Xenopol, dar nu în scandalul cu Coșbuc: „În rândul celor sfătuiți să publice în «Colecțiunea Șaraga», trebuie să-l socotim și pe Gr. Lazu, publicist și advocat din Piatra Neamț. Pildă de celebritate trecătoare, Gr. N. Lazu, astăzi prea puțin cunoscut, a stârnit vâlvă pe vremuri, când a învinuit pe Coșbuc de plagiat (…).
Dar erudiția lui Lazu nu poate fi pusă la îndoială, ba Xenopol era încredințat și de talentul autorului (…). Lazu a publicat în «Colecțiune» (numerele 24, 25), «451 Traduceri Libere și Imitațiuni de Poezii Antice și Moderne din Orient și Occident», prefațate elogios de A.D. Xenopol.
Traduceri din literaturile indiană, chineză, ebraică, arabă, persană, turcească, elenă, latină, franceză, italiană, spaniolă, engleză, portugheză, americană, germană, finlandeză, norvegiană, poloneză, slovenă, ruteană, ucraineană, sârbească, grecească, maghiară, țigănească, maghiară, țigănească – ele impresionează cel puțin prin poliglotismul publicistului” (Massoff 1941: 44-45).
Și „poliglotismul” lui Lazu însă e îndoielnic, întrucât majoritatea textelor le-a tradus prin intermediul limbii germane (Dicționarul 1979: 491).
Referințe bibliografice:
Botez 2013: C. Botez, Icoane, cugetări și fapte din viața lui Eminescu, în: „Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani, București, 2013.
Demeter, Ultime faze. Poesii de Grigore N. Lazu. Buc. Edit, revista „Rominia Musicală” 1897, în: „Convorbiri Literare”, nr. 11, 1 noiembrie 1897, p. 1053-1057.
Dicționarul 1979: Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, Editura Academiei, 1979.
Evolceanu 1894: D. Evolceanu, „Evolceanida” d-lui Grigore N. Lazu, în: „Convorbiri Literare”, nr. 12, 1 aprilie 1894, p. 1086-1101.
Iorga 1968: N. Iorga, Pagini de tinerețe, I, București, Editura pentru Literatură, 1968.
Massoff 1941: I. Massoff, Strădania a cinci generații. Monografia familiei Șaraga, București, 1941.
Negruzzi 2011: I. Negruzzi, Amintiri din Junimea, București, Humanitas, 2011.