Anca VIERU
Era vara anului 2012, scriam deja de câțiva ani fără să mă gândesc că voi publica și fără să am tangență cu lumea literară. Scriam și tot eu citeam ce am scris, doar eu cu textul, cu neliniștile și nesiguranța pe care îmi închipuiam (ce greșeală!) că un scriitor publicat nu le va mai avea. Îmi cumpărasem de pe Amazon tot felul de cărți de creative writing, le citeam și simțeam că nu este suficient. Și atunci am văzut pe Facebook anunțul unui curs de scriere creativă organizat de Revista de povestiri, cu Florin Iaru și Marius Chivu pe post de traineri. Era primul organizat de ei. M-am tot gândit și răzgândit și abia în ultima zi de înscrieri am trimis un text pentru preselecție. O consider una dintre hotărârile mele norocoase, pentru că am fost acceptată, iar cursul m-a făcut să-mi dau seama ce-mi lipsea. Îmi lipseau discuțiile cu oameni la fel ca mine, care-și doreau să scrie chiar dacă meseria lor era alta. Îmi lipseau răspunsuri la întrebări pe care nici nu ştiam că trebuie să mi le pun. Îmi lipsea feedback-ul. Cursul mi-a adus toate astea, pe lângă o serie de elemente practice despre construirea unui personaj, dialog, perspective și stil, pe lângă liste de lecturi. Și mi-a mai dat imboldul de a continua.
Îmi amintesc o temă de curs dată de Florin Iaru: scrierea unei povestiri colective pe baza unei idei destul de generale. Cursanții și-au ales câte un personaj și urmau să scrie povestea din punctul de vedere al acelui personaj, apoi povestirile tuturor urmau să se asambleze într-una singură. Nu s-a ajuns la acea povestire finală, nu știu ce a rămas din celelalte povestiri și personaje, eu însă am rămas cu Tanța, despre care am scris până acum trei povestiri și intenționez să mai scriu.
întâlniri duminicale
Au urmat acele Creative Writing Sundays, întâlniri duminicale cu câte un scriitor, tot cu teme și feedback, la care am fost întâi în calitate de cursant, apoi, în ultimii ani, în calitate de trainer. Mi-a plăcut întotdeauna formatul acestor întâlniri, au ceva din experiența cenaclurilor literare, o comuniune care se creează între oameni cu aceleași preocupări, scriitori și cursanți (care uneori sunt și ei scriitori). În ultimii ani, când am fost trainer, mi-am dat seama că schimbul de informații este în ambele direcții, că pregătirea unui astfel de curs te face să pui sub semnul întrebării metode și stiluri, să încerci abordări noi.
Dar ca să mă întorc la cursurile de creative writing, ele au continuat cu noi serii în fiecare an și, cu timpul, mulți cursanți au debutat și au continuat apoi să scrie și să publice cărți. Au câștigat premii și cărțile lor au ajuns să fie iubite de cititori.
Și tot treptat, s-a creat un contracurent care neagă valoarea acestor cursuri și vorbește de uniformitatea scrisului la debutanții din ultimii ani, foști cursanți de creative writing.
Aș zice că e o abordare pripită. Dacă există anumite asemănări de stil între unele cărți de debut ale cursanților (și accentuez „unele”, cine a citit literatura română din ultimii ani a putut vedea stiluri și teme diferite la mulți dintre scriitorii care au urmat cursuri de creative writing) ele sunt punctuale și bazate pe afinitățile stilistice ale autorilor. Și nu reprezintă un element definitoriu. În plus, scriitorii evoluează de la o carte la alta și, de cele mai multe ori, acea primă influență sau asemănare devine din ce în ce mai puțin vizibilă.
Iar literatura are de câștigat prin apariția unor scriitori din alte domenii, care aduc perspective, povești și puncte de interes diferite.