Revista Scriptor, publicaţie a editurii Junimea din Iaşi, se adresează iubitorilor de literatură, oferind informaţii despre ceea ce se întâmplă în viaţa literară actuală. Rubricile: semina sapientiae, eminesciana, ars amica nostra, colloquium, muti magistri sunt libri şi historia magistra vitae. varia sunt dedicate prozei, versurilor sau interviurilor cu personalităţi din lumea literară. Scriptor publică noi poeme scrise de Cristian Simionescu, Doina-Rândunica Anton, Cornelius Drăgan, Ion Hadârcă şi Ioan Es. Pop. Printre cei ce semnează articolele acestui număr se află: Ştefan Afloroaei, Diana Bobică, Codrin Liviu Cuţitaru, Nicolae Mareş etc. Numărul 1-2/2018 al revistei are în centru semicentenarul editurii Junimea, în 2018 aniversându-se şi cei o sută de ani de la Marea Unire. La ceas aniversar, Lucian Vasiliu realizează un interviu cu foşti redactori ai editurii, Elena Chiriac Leonte şi Nicolae Creţu. Cei doi îşi amintesc despre trecutul editurii, despre autorii însemnaţi care au trecut pe acolo. Acest interviu este şi o modalitate de a obţine noi sugestii pentru desfăşurarea evenimentului aniversar. Foştii redactori îşi spun opiniile şi cu privire la viitorul editurii, al presei culturale, al lecturii actuale. De pildă, Nicolae Creţu pune într-o relaţie de interdependenţă viitorul cărţilor şi nivelul de educaţie a publicului cititor: „Viitorul cărţilor, al presei culturale şi al lecturii depinde, decisiv, de educaţie, nu numai de cea din şcoală, ci şi prin media (televiziuni şi internet), care să impulsioneze lectura, nu să-i substituie surogate şi mult fluturata «informaţie», ca şi de standarde de promovare socială, meritocrată, care să-i ţină la treapta cuvenită lor pe agramaţii, inculţii şi bădăranii în prezent erijaţi în VIP-uri şi «aleşi», atât de caricaturali”. (Aura Dogaru, „Ramuri”, nr. 4, 2018, Craiova)
Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.
Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.
Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.
Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.
Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.
Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.
Comenteaza
You must be logged in to post a comment.