Cristina CHIPRIAN

Liviu Pendefunda, Umbra unui gând, Editura Junimea, 2026

Antologia de rondeluri Umbra unui gând a lui Liviu Pendefunda reunește texte aparținând volumelor Mișcarea Cerească (1993), Rondeluri și Ovoide (2005), Ros Lucis (2009), Revolta rondelului (2024), Să scriem lumina (2025), precum și o selecție consistentă de opinii critice exprimate de-a lungul timpului în legătură cu creația autorului. Menționarea acestor titluri precizează, prin ea însăși, semnificația pe care o dă autorul formei fixe a rondelului: este o poezie de nivel superior, surprinzând fenomene și forțe cu implicație generală, asociată într-o anumită măsură perfecțiunii și capabilă a regenera civilizația. În acest context trebuie privită activitatea de creator liric a medicului Liviu Pendefunda, ca o necesară implicare spirituală și un exercițiu destinat funcției poetice a limbii.

Rondelurile autorului abordează o tematică variată, consfințind virtualitatea seculară a poeziei de a dezvolta sensuri multiple pe baza antanaclazei. Versul citat în titlu construiește expressia în interiorul relațiilor de derivare (substantiv-verb) și de variație modală (acțiune finită/ în derulare), asociind nuanța de realizabil și potențial. Făcând apel la multe alte efecte stilistice, poetul surprinde condiția umană confruntată cu trecerea timpului, reacționând în fața sentimentelor, resimțind atracția divină sau nostalgia paradisului. Fiecare titlu atribuit rondelului contopește aparența actualității și profunzimea reflecției: Rondelul trenului eteric, Rondelul monedei labirintice, Rondelul gândului zenit.

Refrenul specific rondelului intonează mesajul foarte general („Nici seară nu mai simt, nici dimineață”; „Nouă monedă la castel bătutu-s’a secretă”; „Ai devenit o existență efemeră”). În acest cadru își găsesc loc notațiile și asocierile: „În trenu’n care par un singur pasager”; „Stranii sclipiri sub tren ca și pe susul cer”; „Când orizontul tinde sămânța de zenit”; „Și am legat în suflete Olimp”; „Iar dinspre steaua de unde unde vin”; „În vidul din neant, în marele imperiu al gândirii”; „Deschide-se-va prin portul fântânii sinaptice gândul”.

Se detașează rondelurile cu funcție de artă poetică, cum ar fi Rondelul absurd al poeziei, text ce pune în antiteză eternitatea operei și efemeritatea ființei. „Sinistre și mistice rondeluri se plâng” – versul refren – cheamă la o comparație: „eu în lumina umbrelor ce cresc ajung/ să mă preling sub adieri de Lună”. Textul transmite încifrat dualitatea artă/creator, ideea că aceste două realități se delimitează treptat, ceea ce poate fi tragic, dar în esență este absurd. Rondelul poemului nefiresc pune în lumină tocmai chemarea străveche a poeziei: „care’mplinește cântul nostru, cel ceresc”; „preaslăvește (…) frumusețea stelelor în noapte”, împlinește sensul de autocunoaștere și căutare perpetuă.

Rondelul umbrei unui gând, situat către finalul grupării, dezvoltă imaginea biblică a morții cu semn negativ („în valea umbrelor trecând făr’ să mă pierd ”) și confirmă imaginea poetului ascet, care trăiește prin meditație: o cugetare de suflet întrupat al celor ce nu mint.

Antologia lui Liviu Pendefunda amintește pe deplin că rondelul este o formă de libertate controlată.