Caliopia TOCALĂ

Marin Rada, Dincolo de amurg, Editura Bifrost, 2026

După volumul Scrisori nedeterminate, publicat în 1991 la editura Scribul, Slatina, Marin Rada revine în forță după 2021 cu un număr impresionant de volume de versuri. Din curiozitate, am lecturat poemele cuprinse în paginile recentului volum, Dincolo de amurg, apărut la editura Bifrost, București, 2026, de 115 de pagini, și am remarcat substanța poematică ce se desfășoară de la o pagină la alta într-un spectacol de imagini și stări variate. Un melanj de trăiri, emoții, impulsuri, senzații difuze, pornite din adâncul sufletului omenesc imposibil de definit, formează o tematică variată, gravă și profundă, cu trimitere către o viziune transfigurată a lumii prin culoare și lumină.

„Scriitorul nu poate fi definit în termeni ce țin numai de rol sau de valoare, ci și de o anume conștiință a cuvântului” – susține Barthes. Marin Rada pendulează între viață și literatură, atestând existența omului prin viața poetului. Aproape fiecare text e conceput în perspectiva unei mereu visate redescoperiri a sinelui. El își trăiește poezia ca pe un dat, care-i marchează existența, dar nu i-o stilizează.

Cele trei unități structurale ale volumului definesc trei câmpuri stilistice ce construiesc un model semantic inconfundabil, acela al unei poezii grave, a esențelor, a lumii pure: Vitralii, o lume interioară bogată, introspectivă, existență complexă. Se resimt ecouri din Nichita, Vitraliu, o realitate transfigurată prin artă și conștiință. Pietre verzi, sugestie a conexiunii între mineral și vegetal, a armoniei între intelect și emoțional, între trup și suflet, este o proiecție spectaculară, o pietrificare a vieții sau însuflețirea pietrei, un simbol al misterului naturii. În Rădăcini, se construiește o identitate, esența profundă a ființei, o ancorare în trecut, sursă a creației, dar și legătura cu trecutul, amintind de căutările identitare ale lui Grigore Vieru…

Poezia, o aventură care intrigă și fascinează, vine de mult mai departe decât propria ființă (La musique intérieure), iar Marin Rada oferă imaginea unui spațiu profund interiorizat, în care revin amintiri, chipuri.

Simbol al finalității, fie că este vorba de viață/moarte sau sugestie a unui cadru romantic și melancolic, a potențării sentimentului de singurătate, de reflecție profundă, fie de o stare de spirit interiorizată, Amurg-ul, ca metaforă a trecerii, între lumină și întuneric, inducând o stare meditativă, sumbră, bacoviană, uneori romantică, subliniind fragilitatea existenței, este acceptat cu seninătate: „Se surpau dinspre nori/ anotimpurile/ și pământul aducea la chip/ cu o monedă săracă/ aruncată morții tribut./ Singur bunicul,/ își trăgea peste umeri livada, / cu însemn de corabie…” Scriitorul se reculege într-o liniște profundă, ca apoi să-și penetreze geometria discursului, o face cu bucuria smerită a stării de transcendență și în ideea că schimbarea poate să ducă la o lume a libertății în creație.

Pe măsură ce umbra crește-n urma noastră, devenim incapabili să identificăm cu adevărat și cu încredere vechiul nostru sine. Cuvintele și acțiunile noastre sunt la fel de enigmatice ca ale strămoșilor, sau chiar mai străine (Julian Baggini). Ca în Poemul care se scrie singur: „peste sufletul meu/ lumina ce înfioară amurgul…/ Pe masa de lucru, ea rescrie poemul/ și lasă peste ape/ câte un semn de întrebare,/ tulburând pietrele și adâncul”. O instanță vine de nicăieri ca să anunțe marea poezie. Poetul adevărat se simte răsplătit de propria creație, iar poemele scurte sunt scrise în regimul unei brevilocvențe care îmbină tranzitivul și esteticul.

Meditativ și interiorizat, Sunt și nu mai sunt își resimte prezența concretă într-un regim al iluziei: „Cerul se umple/ de cuvinte de laudă,/ peste timp/ bucuria, durerea, talere cumpănite/ de judecătorii pământului…/ Ca o ghilotină uitată/ într-un câmp înflorit,/ sunt și nu sunt…”. Eul se salvează prin mici fante de lumină venind dintr-o conștiință ce își asumă cunoașterea poetică și viața ascunsă a lumii, între memoria lucidă și hazardul reveriei.

Poezia, bazată adesea pe antinomii exprimate direct sau sugerate, se plasează între celest și teluric, între transcendent și material, între suavitate și duritate. Sugestie a temporalității și spațialității, Dincolo de amurg creează un univers de așteptare, confirmat de lectura volumului: încercarea eului de a da sens realității sale.

Inovativ, cu o debordantă imaginație creatoare, proaspăt în expresie, generos în mesaje, discursul lui Marin Rada are vibrația operei autentice.