Zilnica beatitudine a malpraxisului poetic

20.00 lei

Pentru Stelorian Moroșanu, poezia este, cum spunea el însuși într-o carte din anul 2001, o crescătorie de fantasme căreia îi asigură prosperitatea lirică prin volumul junimist „Zilnica beatitudine a malpraxisului poetic”. Nu Colegiul Medicilor, ci acela al Cititorilor are a judeca malpraxis-ul unui poet care trăiește doar cu „abcesul dimineților mele”, face cezariană unei melancolii, inventează poemul-arici, citește și traduce pielea Lumii, mută nisipul și pietrele pustiei pe tălpile sufletului, face contrabandă cu bucolice, instalându-se într-o „crăpătură de timp”, unde, trubadur inspirat, își cântă tristețile de abanos, inventează cuvinte cu sonorități balcanice, „furlandisindu-se gingaș”, într-un plictis „de ștevie veștedă”, alături de fantasmele și nălucile sale, măcinate, și ele, printr-o „mașină de sictir”.
Umorul fin, ironia cordială, asocierile surprinzătoare, situațiile (aproape) epice, dialogul cu divinitatea într-un fel neconvențional, poetul comunicând cu Dumnezeu „în formulare alchimică și eleusină”, la o adresă „scrisă cu lapte de cuc” ascund, în fond, dezabuzarea celui pentru care prezentul e „credincios ca un câine mort”; tonalitatea, uneori, baladescă, poemele temelor „mari” lângă cele pentru „ființele mici”, cum, altădată, la G. Topîrceanu și, peste ani, în alt registru, la Emil Brumaru, dar, mai ales, ecouri ale liricii bacoviene, într-un subtil raport de intertextualitate, constituie mărcile unui poet interesant și ale unei cărți cu o bună cotă valorică.
Ioan HOLBAN
  • An apariţie:: 2018
  • Format:: 11.5 x 20 cm
  • Număr de pagini:: 76
SKU: 978-973-37-2204-5 Categorii: ,

Autor: Stelorian Moroşanu

Descriere

Pentru Stelorian Moroșanu, poezia este, cum spunea el însuși într-o carte din anul 2001, o crescătorie de fantasme căreia îi asigură prosperitatea lirică prin volumul junimist „Zilnica beatitudine a malpraxisului poetic”. Nu Colegiul Medicilor, ci acela al Cititorilor are a judeca malpraxis-ul unui poet care trăiește doar cu „abcesul dimineților mele”, face cezariană unei melancolii, inventează poemul-arici, citește și traduce pielea Lumii, mută nisipul și pietrele pustiei pe tălpile sufletului, face contrabandă cu bucolice, instalându-se într-o „crăpătură de timp”, unde, trubadur inspirat, își cântă tristețile de abanos, inventează cuvinte cu sonorități balcanice, „furlandisindu-se gingaș”, într-un plictis „de ștevie veștedă”, alături de fantasmele și nălucile sale, măcinate, și ele, printr-o „mașină de sictir”.
Umorul fin, ironia cordială, asocierile surprinzătoare, situațiile (aproape) epice, dialogul cu divinitatea într-un fel neconvențional, poetul comunicând cu Dumnezeu „în formulare alchimică și eleusină”, la o adresă „scrisă cu lapte de cuc” ascund, în fond, dezabuzarea celui pentru care prezentul e „credincios ca un câine mort”; tonalitatea, uneori, baladescă, poemele temelor „mari” lângă cele pentru „ființele mici”, cum, altădată, la G. Topîrceanu și, peste ani, în alt registru, la Emil Brumaru, dar, mai ales, ecouri ale liricii bacoviene, într-un subtil raport de intertextualitate, constituie mărcile unui poet interesant și ale unei cărți cu o bună cotă valorică.
Ioan HOLBAN

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Zilnica beatitudine a malpraxisului poetic”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top