Vox clamantis in deserto. Atitudini, polemici, pamflete

Vox clamantis in deserto. Atitudini, polemici, pamflete

44.00 lei

Născut în 1953. Profesor de lingvistică şi filologie română la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, lector de limba şi literatura română la universităţile Paris IV – Sorbona (1997‑1999) şi Jena (1999‑2001), profesor invitat la universităţile din Jena (2002‑2009) şi Viena (2006‑2008; 2009‑2010), director‑fondator al Şcolii Doctorale de Studii Filologice (2004‑2009) şi director-coordonator al Centrului de Studii Biblico-Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum” (2009‑2016) din universitatea ieşeană, director al Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iaşi (2009‑2013) şi preşedinte‑fondator al Asociaţiei de Filologie şi Hermeneutică Biblică din România (din 2010), s‑a făcut cunoscut prin contribuţiile sale în domeniile lingvisticii teoretice şi filosofiei limbajului, semanticii, lexicologiei şi lexicografiei, istoriei limbii române literare, onomasticii, traductologiei şi filologiei biblice.

A publicat peste 25 de volume (monografii, ediţii critice de texte vechi, dicţionare, traduceri comentate din Septuaginta, Plotin, Propertius, Sfântul Augustin, Toma de Aquino, Carmina Burana, Rivarol, Swedenborg, Jean‑Jacques Rousseau, Wilhelm von Humboldt, Ernst Renan, Jacob Grimm, Hans‑Georg Gadamer, Eugenio Coşeriu ş.a.) şi peste 250 de studii şi articole de specialitate.

A coordonat câteva proiecte ştiinţifice instituţionale (granturi) şi a participat la zeci de conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale; este fondator şi coordonator al unor publicaţii de specialitate; membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Distincţii mai importante: Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române (1997), Medalia „Konstantin Jireček” (München, 2020), titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi (2021), Premiul de excelenţă al Uniunii Scriitorilor din România ‑ Filiala Iaşi (2023).

  • An apariție: 2024
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 254
ISBN 978-973-37-2753-8 Categorii: ,

Autor: Munteanu Eugen

Descriere

De‑a lungul unei prodigioase cariere didactice şi de cercetare în multiple direcţii ale filologiei clasice şi româneşti, autorul acestei cărţi a manifestat un interes constant pentru problemele fierbinţi ale epocii pe care a traversat‑o. Aceste preocupări au condus în ultimul deceniu la intensificarea activităţii sale jurnalistice, care s‑a concretizat în aproximativ cinci sute de eseuri, articole, intervenţii, publicate în presa cotidiană sau în diferite reviste culturale. Regăsindu‑se pe poziţiile solitare şi inconfortabile ale intelectualului critic dintotdeauna, autorul îşi asumă riscurile lucidităţii, forţând uneori limitele prudenţei şi ale grijii faţă de propriul confort. În culegerea de faţă cititorul va regăsi texte care ilustrează titlul cărţii. Discursul polemic direct şi lipsit de echivoc ţinteşte racile mai vechi sau mai noi ale mediului cultural şi academic, corupţia generalizată în politică şi în viaţa publică, dimensiunile fără precedent în istorie ale imposturii la toate nivelurile, alterarea mentalităţilor cauzată de decăderea şi dispariţia valorilor şi a criteriilor tradiţionale. Un loc central în atenţia autorului îl ocupă identificarea consecinţelor dramatice pe care le provoacă renunţarea, în mentalul şi în acţiunea decidenţilor politici la principiile învăţământului umanist, şi asumarea conformistă, tacită sau explicită, a unor noi principii, obiective, metode şi practici impuse de aşa‑numita „gândire politică corectă”. Examenului critic, obiectiv şi lucid, îi sunt supuse şi diferitele forme, mai grosolane sau mai subtile, ale poziţiilor anti-occidentale şi etnocentriste, unele dintre ele revigorând teme ale protocronismului de tristă amintire.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Vox clamantis in deserto. Atitudini, polemici, pamflete”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top